Lecții din anii ’90 despre responsabilitate
Stilurile de parenting și experiențele din copilărie din anii ’90 sunt mai nuanțate decât doar discuții despre tehnologie și telefoane. Studiile sugerează că copiii care au telefoane înainte de 12 ani sunt mai predispuși să dezvolte probleme sociale și de sănătate mintală. Multe dintre așteptările uitate ale copiilor din anii ’90, care au învățat responsabilitatea, sunt legate de stilurile diferite de parenting și de o lume diferită, dar se învârt și în jurul problemei timpului petrecut pe ecran și a telefoanelor.
Copiii crescuți în anii ’90 sunt adesea mai responsabili, reglementați și empatici datorită lecțiilor de viață învățate și a așteptărilor care le-au fost impuse. Iată 10 așteptări uitate din anii ’90 care au învățat responsabilitatea:
1. Timpul petrecut afară
Jocul nesupravegheat a contribuit semnificativ la bunăstarea socială și personală a copiilor din anii ’90. Aceștia au învățat independența, rezolvarea problemelor și umplerea timpului fără ajutorul constant al părinților.
2. Rezolvarea propriei plictiseli
Experții de la Mayo Clinic afirmă că aprecierea și valorificarea plictiselii sunt benefice pentru creier. Copiii din anii ’90 au învățat să își gestioneze timpul fără a se baza pe distragerea constantă din partea părinților.
3. Întoarcerea acasă fără indicații de pe telefon
Copiii din anii ’90 au dezvoltat abilități sociale și de orientare fără a depinde de tehnologie. Aceștia au învățat să acorde atenție și să ceară ajutor, învățând astfel abilități esențiale pentru viață.
4. Așteptarea rândului
Psihologul clinic Gary Goldfield subliniază importanța gratificării întârziate. Copiii care învățau să aștepte dezvoltau relații mai bune și obiceiuri financiare sănătoase în viața adultă.
5. Capacitatea de a-și cere scuze
Învățarea de a-și cere scuze și de a-și asuma responsabilitatea este esențială pentru dezvoltarea relațiilor și a stimei de sine. Această abilitate este cultivată în copilărie prin interacțiuni care încurajează deschiderea și asumarea riscurilor emoționale.
6. Realizarea treburilor casnice fără așteptări
Copiii care erau obligați să facă treburi fără a primi recompense dezvoltau autodisciplina și responsabilitatea. Aceștia nu se simțeau îndreptățiți să primească laude pentru îndeplinirea sarcinilor de bază.
7. Așteptarea pentru ceea ce își doresc
Așteptarea ajută la exercitarea autocontrolului, reducând comportamentele impulsive. Copiii care învățau să aștepte apreciază mai mult satisfacția pe termen lung.
8. Acceptarea și medierea dezamăgirii
Dezamăgirea este o emoție importantă pentru dezvoltarea identității emoționale și sociale. Permițând copiilor să experimenteze momente de disconfort, aceștia devin adulți mai reglementați emoțional.
9. Respectul față de adulți
În anii ’90, respectul față de adulți și autoritate a fost o așteptare importantă, contribuind la dezvoltarea relațiilor productive în școli și la locul de muncă.
10. Învățarea independenței și abilităților de rezolvare a problemelor
Părinții din anii ’90 au încurajat copiii să își umple timpul și să se descurce pe cont propriu, dezvoltând astfel abilități esențiale de independență.
Aceste lecții uitate din anii ’90 subliniază importanța responsabilității și a dezvoltării personale în rândul copiilor, oferindu-le instrumentele necesare pentru a deveni adulți echilibrați și competenți.
