28 de șoferi de autobuz din Brașov, arestați în scandalul furtului de combustibil

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

28 de șoferi de autobuz din Brașov, arestați în scandalul furtului de combustibil

Un număr de 28 de șoferi ai Regiei Autonome de Transport Brașov (RATBV) au fost arestați preventiv, joi, în cadrul unui dosar de furt de combustibil, conform anunțului Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. De asemenea, doi dintre aceștia au fost plasați sub control judiciar.

Investigațiile au dus la efectuarea a 46 de percheziții, iar în total, 44 de persoane sunt cercetate, dintre care 38 sunt șoferi ai RATBV, pentru furt, iar alte șase persoane, inclusiv un coleg al lor, pentru tăinuire.

Conform cercetărilor, inculpații extrăgeau motorină din rezervoarele autobuzelor pe care le conduceau, utilizând furtunuri pe care le introduceau în gurile de alimentare. Combustibilul sustras era transferat în canistre sau alte recipiente și ulterior transportat în autoturismele personale ale acestora, parcate în apropierea locului faptei. Furturile se desfășurau pe timpul nopții, la începutul sau sfârșitul programului de lucru, în perimetrul Regiei Autonome de Transport Brașov.

Inculpații profitau de norma de consum prestabilită de angajator, sustrăgând combustibil din diferența dintre consumul real și norma de consum. O parte din motorina furată a fost vândută către diverse persoane la prețul de 5 lei per litru. Prejudiciul cauzat Regiei Autonome de Transport Brașov este în curs de stabilire.

- Publicitate -
Ad Image

Inițial, 39 de angajați ai RATBV au fost reținuți pentru 24 de ore, iar procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru șase dintre aceștia pe o durată de 60 de zile, formulând propunerea de arestare preventivă pentru alte 30 de persoane. Judecătoria Brașov a admis parțial propunerea Parchetului, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a 28 dintre persoanele implicate și plasarea sub control judiciar a altor două persoane pe o perioadă de 60 de zile.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *