De ce ne scapă amintirile din bebelușie?
Un nou studiu analizează de ce nu ne putem aminti detalii din perioada în care eram bebeluși. Cercetătoarele sugerează că, de fapt, nu este vorba despre lipsa amintirilor din copilărie, ci despre incapacitatea de a le accesa ulterior în viață. Studiul, publicat în revista Science, a examinat 26 de sugari cu vârste cuprinse între 4,2 și 24,9 luni, împărțiți în două grupe de vârstă: cei cu vârste mai mici de 12 luni și cei între 12 și 24 de luni.
În cadrul experimentului, bebelușii au fost plasați într-un aparat de rezonanță magnetică funcțională (RMNf) și li s-au prezentat imagini unice timp de două secunde fiecare. Cercetătorii au monitorizat activitatea hipocampusului, zona din creier asociată cu emoțiile și memoria.
„Hipocampul este o structură profundă a creierului care nu este vizibilă prin metodele standard, așa că a trebuit să dezvoltăm o nouă abordare pentru a efectua experimente de memorie cu bebeluși în interiorul unui aparat RMN”, a explicat cercetătorul principal. Aceasta cercetare a fost realizată anterior în principal în timpul somnului bebelușilor, deoarece aceștia se agită mult, nu pot urma instrucțiuni și au perioade scurte de atenție.
După o pauză, bebelușilor li s-au arătat două imagini alăturate: una familiară și una nouă. Mișcările ochilor acestora au fost monitorizate pentru a observa pe ce imagine s-au concentrat mai mult. Dacă un bebeluș a petrecut mai mult timp uitându-se la imaginea familiară, acest lucru a sugerat că a recunoscut-o, indicând reamintirea memoriei. În caz contrar, absența preferinței putea semnala o memorie mai puțin dezvoltată.
Rezultatele au arătat că hipocampul era mai activ la bebelușii mai mari în timpul codificării amintirilor. De asemenea, doar aceștia din urmă au prezentat activitate în cortexul orbitofrontal, care joacă un rol esențial în deciziile legate de memorie și recunoaștere. Studiul sugerează că informațiile pe care le codificăm în memorie sunt adesea cele relevante pentru experiențele noastre, dar și procesele de codificare hipocampală la copii pot include stimuli care nu au o semnificație evidentă pentru ei.
Deși nu este clar de ce codificarea memoriei pare să fie mai puternică la bebelușii cu vârsta mai mare de 12 luni, cercetătorii sugerează că acest fenomen ar putea fi rezultatul schimbărilor majore care au loc în organism în această perioadă. Creierul bebelușului suferă multe transformări perceptive, lingvistice și motorii, inclusiv creșterea rapidă a hipocampului.
În plus, cercetătorii lucrează pentru a înțelege de ce creierul nu reușește să recupereze aceste amintiri timpurii, speculând că hipocampul nu primește „termenii de căutare” necesari pentru a găsi amintirile stocate.
Părinții sunt încurajați să reflecteze asupra impactului pe care perioada copilăriei îl are asupra dezvoltării copiilor lor, chiar dacă aceștia nu își pot aminti experiențele din acea vârstă. Bebelușii învață mult în această etapă, asimilând limbajul și formând așteptări legate de membrii familiei și de mediul înconjurător. Observațiile comportamentale ale părinților, cum ar fi repetarea unui cântec sau a unei cărți, pot întări aceste conexiuni.
Chiar dacă amintirile din perioada bebelușiei nu sunt accesibile mai târziu, este corect să spunem că învățăm din acele experiențe, atât din cele neutre, cât și din cele emoționale. Acest lucru subliniază că perioada timpurie a vieții nu este un timp inactiv, iar sugarii asimilează informații valoroase pentru dezvoltarea lor ulterioară.
