Rusia impune restricții economice asupra Chișinăului, blocând accesul transportatorilor moldoveni pe teritoriul său.

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Rusia impune restricții economice asupra Chișinăului, blocând accesul transportatorilor moldoveni pe teritoriul său

Federaţia Rusă a restricţionat, începând cu data de 28 martie, accesul transportatorilor de marfă din Republica Moldova, inclusiv Moldova pe lista ţărilor care au introdus măsuri restrictive faţă de cetăţenii şi persoanele juridice ruse în domeniul transportului rutier internaţional de mărfuri. Această informație a fost publicată de News.ro.

Potrivit Infotag, Rusia a menționat încă din ianuarie 2025 că operatorii săi nu mai efectuează transporturi de marfă pe teritoriul Moldovei din 2022, având în vedere situaţia din regiune. Moscova a argumentat că această „disproporţie nu corespunde obiectivelor acordului anterior realizat, care prevede dezvoltarea mijloacelor de transport între state pe baza principiilor reciprocităţii”.

Restricţia impusă de Rusia interzice transportatorilor de marfă din Moldova nu doar să aducă încărcături în Rusia, dar şi să tranziteze teritoriul rus.

Ce este exceptat

Restricţia nu se aplică transportului de animale vii, carne şi subproduse din carne, peşte, produse lactate, ouă, legume, fructe, nuci şi alte bunuri. Totuşi, începând cu 26 aprilie, din lista produselor care pot fi transportate prin teritoriul Rusiei vor fi eliminate băuturile alcoolice, produsele din tutun, precum şi cacao şi produsele din cacao.

- Publicitate -
Ad Image

Anterior, pe lista ţărilor căror le erau interzise transporturile de mărfuri, cu câteva excepţii, se aflau ţările UE, Ucraina, Marea Britanie şi Norvegia.

Reacția Guvernului de la Chișinău

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Daniel Vodă, a declarat că „această decizie este unilaterală, loveşte în transportatorii moldoveni şi arată atitudinea negativă clară din partea Rusiei de a dăuna economiei moldoveneşti”.

Vodă a subliniat că decizia Rusiei afectează 115 transportatori, care deţin autorizaţii, şi se răsfrânge inclusiv asupra exportatorilor care contractează transportatorii. „Fără motiv, Rusia loveşte economic Republica Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”, a adăugat el.

„Asta înseamnă că firmelor noastre moldoveneşti li se interzice livrarea de mărfuri în Rusia, iar transportatorii noştri stau blocaţi la vamă”, a explicat Vodă. „Federaţia Rusă, cu părere de rău, nu respectă angajamentele şi continuă să folosească relaţiile comerciale ca instrumente de presiune politică, care sunt contrare declaraţiilor publice de simpatie faţă de poporul Republicii Moldova”.

Potrivit reprezentantului Guvernului de la Chişinău, decizia Rusiei „va determina agenţii economici din Republica Moldova să se orienteze către alte pieţe, unde există predictibilitate şi respectarea regulilor”.

„Pentru a creşte şi diversifica exporturile, Republica Moldova a intensificat cooperarea cu alte pieţe şi consolidarea rutelor alternative prin Uniunea Europeană, Caucaz şi Asia Centrală, pentru ca firmele noastre să nu depindă de decizii politice arbitrare. Un exemplu este Acordul de liberalizare a transportului rutier de mărfuri cu UE, în vigoare din iunie 2022, cu acces la o piaţă predictibilă”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *