De ce nu reușește Europa să controleze avansul extremei drepte?
Un „val” al extremei drepte trece peste Atlantic, iar publicația Foreign Affairs analizează acest fenomen, concentrându-se asupra premierului Giorgia Meloni din Italia și a „falsei promisiuni a moderației” pe care aceasta ar fi asumat-o. În timp ce extremele drepte câștigă teren, democrat-liberalii europeni caută soluții pentru a contracara această tendință. Unii propun mecanisme de protecție mai puternice, refuzând să se alăture coalițiilor cu extrema dreaptă, pentru a împiedica liderii săi să câștige putere politică, în timp ce alții, precum Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, sugerează cooperarea cu aceste partide în speranța de a le modera comportamentul.
Giorgia Meloni, care a devenit premier în 2022, a reușit inițial să alunge temerile legate de trecutul său extremist prin susținerea Ucrainei și reafirmarea angajamentului Italiei față de NATO. Mulți europeni, inclusiv oficialii UE și liderii ucraineni, au sperat că Meloni ar putea acționa ca un „îmblânzitor” pentru președintele american Donald Trump. Cu toate acestea, aceste speranțe s-au dovedit greșite, Meloni revenind la poziții mai radicale, fără a oferi dovezi că guvernarea ar fi moderat-o.
Meloni și-a început cariera politică ca o sceptică față de integrarea europeană, dorind chiar ieșirea Italiei din zona euro și criticând birocrația de la Bruxelles. După ce a devenit premier, a adoptat o atitudine pro-europeană temporară, dar ulterior a revenit la agendele nativiste și conservatoare. De exemplu, guvernul ei a emis directive pentru a nu înregistra nașterea copiilor cuplurilor de același sex. Aceste acțiuni sugerează că Meloni a folosit politica externă mai centristă ca un scut pentru a-și urmări obiectivele interne radicale.
În 2023, Meloni a încercat să-și crească controlul asupra justiției, acuza instanțele de politizare și a luat măsuri împotriva jurnaliștilor critici. La sfârșitul anului 2023, echipa ei a propus o reformă a Constituției italiene pentru a concentra mai multă putere în mâinile premierului. Meloni a început să pivoteze din nou spre dreapta, promovând o politică externă mai puțin angajată în sprijinul Ucrainei, evitând să discute despre subiect în cadrul conferințelor internaționale.
Pe măsură ce partidele de extremă dreapta câștigă teren în diverse țări europene, Meloni nu mai trebuie să pretindă că este pro-europeană. Cu opt guverne europene având partide de extremă dreapta și alte două posibil având lideri de extremă dreapta în curând, Meloni profită de situația actuală. Deși inițial a susținut integrarea europeană, acum îmbrățișează o viziune eurosceptică, dublându-se în sprijinul intereselor italiene, dar criticând viziunea de integrare europeană propusă de fondatorii UE.
În contextul politic actual, centriștii europeni care au sărbătorit mișcarea inițială a lui Meloni spre centru ar trebui să fie mai sceptici. Trecerea graduală a liderilor de extremă dreapta spre radicalizare este o strategie care îngreunează reacția internațională. Istoria recentă arată că, atunci când centrul-dreapta colaborează cu extrema dreaptă, aceasta din urmă ajunge să domine. Este esențial ca forțele proeuropene să nu stea deoparte și să expună contradicțiile din politica liderilor de extremă dreapta, subliniind că nu există nimic patriotic în sprijinul eforturilor lui Trump de a submina securitatea Europei.
