Traian Băsescu acuză premierul de încălcarea prerogativelor prezidențiale
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în SUA. Băsescu subliniază că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte, iar acţiunile premierului reprezintă o umilinţă pentru România.
În cadrul unei intervenţii la B1 TV, Băsescu a comentat trimiterile de emisari făcute de Ciolacu, afirmând: „Este evident că avem un premier care săracul înţelege puţin şi este şi foarte greu să înveţe, deşi este de vreo trei ani premier. Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură, încât să anunţi că trimisi nişte emisari care să înlesnească accesul României la Casa Albă?! Deci umilinţă mai mare de atât nu putea fi adusă de un premier.”
Băsescu a subliniat că premierul a uzurpat atribuţiile preşedintelui, afirmând: „Relaţia cu alte state la vârf o ţine preşedintele ţării pentru că, de aceea, ambasadorii sunt trimişi ai preşedintelui şi nu ai premierului. Faptul că el şi-a asumat că a nominalizat nişte emisari pentru… nu-i foarte clar pentru ce, dar i-a nominalizat, pur şi simplu pune România într-o situaţie penibilă.”
Fostul preşedinte a adăugat că „toate ambasadele de la Bucureşti au transmis deja acasă faptul că premierul nu mai utilizează Ministerul de Externe, nu mai utilizează ambasadorul, relaţiile pe care le are cu Statele Unite, dar o utilizează pe un domn care are vreo mie de camioane şi nu are experienţă diplomatică, dar o să capete.”
Conform lui Băsescu, „consecinţele sunt că ne facem de râs tot mai tare.” Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că a trimis doi emisari în SUA pentru a discuta la Mar-a-Lago cu reprezentanţi ai Administraţiei Trump despre ridicarea vizelor. El a menţionat că preşedintele interimar Ilie Bolojan este la curent cu această acţiune, precizând că unul dintre emisari este din SUA, iar celălalt este trimisul special al prim-ministrului.



