AfD, pe primul loc în preferințele alegătorilor din Germania
Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania (AfD)” a ajuns, pentru prima dată, pe primul loc într-un sondaj de opinie la nivel naţional în Germania. Sondajul a fost realizat de institutul Ipsos, cu câteva ore înainte de anunțul privind viitoarea coaliţie guvernamentală de la Berlin.
Conform sondajului, AfD este creditat cu 25% din intenţiile de vot, depășind blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) și Uniunea Creştin-Socială (CSU), care au obținut 24%. Pe locul al treilea se află Partidul Social-Democrat (SPD), cu 15% din intenţiile de vot. Partidul Verde și Die Linke (Stânga) sunt ambele creditate cu 11% fiecare.
Acest sondaj a fost realizat la şase săptămâni după alegerile parlamentare federale din Germania, unde AfD s-a plasat pe locul secund, în spatele conservatorilor. Blocul conservator CDU/CSU și SPD vor anunța, miercuri, un acord privind formarea guvernului de coaliţie, iar funcţia de cancelar va fi deţinută de liderul conservator Friedrich Merz.


