Comisarul pentru extindere: Cerințele Uniunii Europene coincid în mare măsură cu revendicările protestatarilor din Serbia
Aşteptările Uniunii Europene (UE) de la Serbia sunt „aproape aceleaşi” cu cele exprimate de mii de manifestanţi din întreaga ţară de luni de zile, a afirmat miercuri comisarul pentru extindere, Marta Kos. „Serbia trebuie readusă pe o cale europeană”, a îndemnat oficialul, care se ocupă de negocierile de aderare cu acest stat candidat la intrarea în UE.
Serbia este zguduită din noiembrie de un val de manifestaţii anticorupţie, după moartea a 16 persoane în urma prăbuşirii acoperişului din beton al gării din Novi Sad, renovată de curând. Guvernul a demisionat pe 19 martie sub presiunea manifestaţiilor. Opoziţia reclamă în prezent instalarea unui guvern de tranziţie pentru a organiza noi alegeri.
„Ceea ce cerem de la Serbia în candidatura sa la UE este aproape acelaşi cu ceea ce doresc manifestanţii din Serbia”, a subliniat Marta Kos. „Este vorba despre respectarea statului de drept, lupta împotriva corupţiei şi transparenţă în achiziţiile publice”, a enumerat ea.
Comisarul european a afirmat că se aşteaptă ca următorul guvern să fie „proeuropean şi pro-reforme”. Belgradul face un fragil joc de echilibristică între Bruxelles şi Moscova, preşedintele sârb Aleksandar Vucic fiind, de asemenea, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin. Ţara sa continuă să cumpere cea mai mare parte a gazului din Rusia şi nu a impus nicio sancţiune împotriva acesteia din urmă de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.



