Decizia instanței asupra cererii lui Călin Georgescu: Ce activități îi sunt permise fostului candidat la președinție?

B.M.
Moderator B.M.
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Decizia instanței asupra cererii lui Călin Georgescu

Magistraţii Judecătoriei Sector 1 au admis parţial, luni, cererea lui Călin Georgescu privind controlul judiciar, reducând termenul de prelungire de la 60 de zile la 45 de zile și înlăturând unele dintre interdicţii. Sentinţa este definitivă.

„(…) admite în parte plângerea formulată de inculpatul Georgescu Călin (…). Modifică conţinutul măsurii controlului judiciar dispus prin ordonanţa procurorului din 24.04.2025 de prelungire a controlului judiciar emisă în dosarul nr. 2226/221/P/2023/d1 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală”, au decis magistraţii.

Conform sentinţei, instanţa „înlătură obligaţia de a nu deţine, folosi sau purta arme şi obligaţia de a comunica periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”. De asemenea, termenul de prelungire a controlului judiciar a fost redus la 45 de zile, începând cu data de 27.04.2025. Celelalte dispoziţii ale ordonanţei atacate rămân neschimbate. Plângerea a fost respinsă în rest, ca neîntemeiată.

Obligațiile lui Călin Georgescu

În a doua jumătate a lunii aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi informat despre prelungirea cu 30 de zile a măsurii controlului judiciar în cazul său. Ulterior, Georgescu a contestat această decizie, fiind cercetat penal pentru şase infracţiuni, inclusiv instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false și fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei sale electorale din 2024, când a declarat zero cheltuieli.

- Publicitate -
Ad Image

Conform măsurii controlului judiciar, Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, având mai multe interdicţii, cum ar fi aceea de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare și de a posta pe reţelele de socializare conţinut cu caracter fascist, legionar, antisemit, rasist sau xenofob.

În februarie, Georgescu a contestat măsura controlului judiciar, dar Judecătoria Sectorului 1 i-a respins cererea ca neîntemeiată. Călin Georgescu a fost pus sub acuzare pe 26 februarie pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, și promovarea ideilor fasciste sau xenofobe.

Tot în aceeaşi zi, Georgescu a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere și audiat la Parchet. Este acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat întregul proces electoral din 2024.

În 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, invocând decizia Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *