Pacea precar între India și Pakistan: Donald Trump propune soluții pentru a pune capăt conflictului
Armistițiul dintre India și Pakistan „atârnă de un fir de ață”. O încetare a focului între cele două țări se menține duminică, deși ambele părți au acuzat-o pe cealaltă de încălcări ale înțelegerii parafate sâmbătă. Președintele american Donald Trump a promis să ajute cele două state rivale să găsească o soluție privind regiunea disputată Kashmir, conform informațiilor difuzate de Reuters.
Armistițiul a intervenit după patru zile de lupte intense între vecinii înarmați nuclear, cele mai dure în ultimele aproape trei decenii, în timpul cărora ambele țări au lansat rachete și drone asupra instalațiilor militare ale celeilalte, provocând moartea a aproape 70 de persoane. Diplomația și presiunile din partea Statelor Unite au contribuit la încheierea acordului de încetare a focului, dar, la câteva ore de la intrarea sa în vigoare, au fost observate focuri de artilerie în Kashmirul indian.
Autoritățile locale și martorii au raportat explozii ale sistemelor de apărare antiaeriană în orașele din apropierea graniței, în condiții de pană de curent, similare cu cele auzite în serile anterioare. India a declarat că Pakistanul a încălcat încetarea focului, în timp ce Pakistanul a afirmat că s-a angajat să respecte acordul și a acuzat India de încălcări ale armistițiului proaspăt parafat.
După o noapte de lupte, martorii au raportat că exploziile au încetat până în zori, iar energia electrică a fost restabilită în majoritatea zonelor de frontieră din India. Șeful armatei indiene a acordat comandanților „autoritate deplină” pentru a contracara orice încălcare a „înțelegerii” dintre țări.
Donald Trump a lăudat liderii ambelor țări pentru acceptarea încetării agresiunii și a declarat că va crește „substanțial” comerțul cu acestea. „Voi lucra cu amândouă țările pentru a vedea dacă se poate ajunge la o soluție cu privire la Kashmir”, a spus președintele american într-o postare pe platforma sa socială Truth.
India, cu majoritate hindusă, și Pakistanul, cu majoritate musulmană, controlează fiecare câte o parte din Kashmir, dar îl revendică în întregime. Cele două țări au intrat de două ori în război din cauza regiunii himalayene, India acuzând Pakistanul pentru insurecția din partea sa de teritoriu, în timp ce Pakistanul afirmă că oferă separatiștilor din Kashmir doar sprijin moral, politic și diplomatic.
Ministerul pakistanez de Externe a salutat declarația lui Trump, adăugând că „orice soluționare justă și durabilă a disputei din Jammu și Kashmir trebuie să asigure realizarea drepturilor fundamentale ale localnicilor, inclusiv dreptul lor inalienabil la autodeterminare”. Prim-ministrul Shehbaz Sharif a declarat că îi este „extrem de recunoscător” lui Trump pentru „oferta sa foarte valoroasă de a juca un rol mai important în aducerea unei păci durabile în Asia de Sud”.
Locuitorii din zonele de frontieră au fost cei mai afectați de conflictul indiano-pakistanez, mulți dintre aceștia părăsindu-și casele în timpul luptelor. În orașul indian de frontieră Amritsar, oamenii au revenit pe străzi duminică dimineața, după ce o sirenă a sunat pentru a semnala revenirea la activitățile normale. Un comerciant din oraș a declarat: „Sunt fericit că cel puțin nu va fi vărsare de sânge de ambele părți”.
Cu toate acestea, în unele zone de frontieră, autoritățile au avertizat locuitorii să nu se întoarcă încă acasă din cauza amenințărilor reprezentate de munițiile neexplodate. În orașul Uri din Kashmirul indian, o centrală electrică importantă, avariată în urma unui atac pakistanez cu drone, este încă în reparații.
Deși armistițiul este în vigoare, Forțele Aeriene Indiene au anunțat că operațiunile sunt în desfășurare, inclusiv monitorizarea activă și evaluarea situației. Oficialii pakistanezi au raportat focuri de armă în Bhimber, din Kashmirul pakistanez, fără a fi înregistrate victime.



