Dezvăluiri: Cum s-ar desfășura un conflict Rusia-NATO în comparație cu războiul din Ucraina?
Rusia a planificat invazia Ucrainei din februarie 2022 ca o campanie decisivă de trei zile, destinată să ducă trupele sale la Kiev și să răstoarne rapid guvernul ucrainean. Peste trei ani, acest scenariu s-a dovedit a fi un vis uzat al Moscovei, care, suferind pierderi masive de soldați și echipamente, rămâne blocată pe o linie de front statică, la sute de kilometri distanță de Kiev. Deși Rusia a înregistrat progrese tactice minore în ultimul an, nu există semne ale unui avans militar major în viitor apropiat.
În același timp, statele europene NATO se grăbesc să se reînarmeze. Mai mulți șefi ai apărării din NATO avertizează că alianța trebuie să fie pregătită pentru un atac rusesc asupra unuia sau mai multor membri ai blocului în termen de trei până la șapte ani. Oficialii danezi au subliniat că Rusia ar putea lansa un atac în termen de șase luni de la încetinirea sau încheierea războiului din Ucraina.
Aceste două imagini ale Rusiei sunt greu de reconciliat: o Rusie care eșuează în ambițiile sale în Ucraina și o Rusie care reprezintă o amenințare existențială pentru NATO, în special pentru statele est-europene. Cheia acestui paradox se află în înțelegerea că un război NATO-Rusia ar fi foarte diferit de invazia Ucrainei. Scopul principal al Moscovei într-un conflict cu NATO nu ar fi capturarea de teritorii mari, ci distrugerea unității și hotărârii NATO.
Rusia ar putea să nu aibă nevoie să învingă forțele NATO în luptă deschisă; în schimb, Kremlinul ar paria că alianța se va fractura sub presiune. Generarea forțelor pentru o astfel de tactică de presiune ar fi gestionabilă pentru Rusia pe termen scurt, mai ales după ce luptele din Ucraina s-ar încetini sau s-ar încheia. Astfel, Rusia ar reprezenta o amenințare gravă pentru NATO într-un mod fundamental diferit față de conflictul din Ucraina.
Contrar propagandei belicoase a Rusiei, elitele politice și militare ale Moscovei conștientizează că Rusia ar pierde probabil un război convențional total cu NATO, chiar și fără implicarea SUA. De aceea, evitarea unui conflict prelungit și asigurarea unei rezoluții rapide sunt esențiale pentru Kremlin. Un atac rusesc asupra NATO nu ar avea ca scop principal distrugerea capacității generale a alianței de a purta război, ci subminarea hotărârii și dorinței acesteia de a rezista.
Un scenariu plauzibil ar putea începe cu o incursiune limitată în teritoriul NATO, într-un punct slab perceput, cum ar fi statele baltice. După atacul inițial, Rusia ar putea declara că orice tentativă de recucerire a teritoriului ocupat ar declanșa o escaladare nucleară. Pentru a întări această amenințare, Rusia ar putea dispersa rachete echipate cu focoase nucleare tactice și ar putea anunța că sunt pregătite pentru lansare imediată. Dacă NATO ar pregăti un contraatac, Rusia ar putea să atace infrastructura civilă din Europa cu rachete convenționale, semnalizând că rezistența continuă va crește costurile.
Acest tip de atac ar fi un pariu cu miză mare, bazându-se pe presupunerea că hotărârea NATO va slăbi sub presiunea amenințărilor convenționale și nucleare. Factorii de decizie ruși nu se așteaptă la o capitulare uniformă a NATO, dar ar putea anticipa o ezitare din partea Statelor Unite și a aliaților din Europa de Vest în fața consecințelor reale pe teritoriul lor. Orice reticență de a apăra un membru NATO ar semnala prăbușirea efectivă a alianței, ceea ce reprezintă obiectivul principal al Rusiei.
Decizia Rusiei de a ataca un membru NATO ar depinde mai puțin de echilibrul forțelor și mai mult de echilibrul perceput al hotărârii. În timp ce trupele rusești au ezitat în Ucraina, Kremlinul este hotărât să răstoarne ordinea post-Război Rece și să restabilească o sferă de influență în Europa de Est. Această percepție, combinată cu o aversiune față de risc din partea Occidentului, creează o situație periculoasă care ar putea determina factorii de decizie ruși să acționeze mai devreme decât mai târziu.
