Adolescenți din Teleorman susțin că au zărit o panteră neagră dispărută din Bulgaria
Doi adolescenți din județul Teleorman au sunat la 112, în noaptea de marți spre miercuri, anunțând că au văzut o felină neagră, care ar putea fi pantera dispărută din Bulgaria, regiunea Șumen. Această panteră a fost semnalată ulterior în România, pe raza județului Giurgiu. Tinerii au furnizat autorităților o filmare de câteva secunde, conform surselor locale citate de Inspectoratul de Jandarmi Teleorman.
La fața locului, echipajul de jandarmi nu a găsit urme sau indicii ale prezenței animalului sălbatic. „În data de 02 iulie a.c., în jurul orei 01.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la faptul că, în localitatea Năsturelu din județul Teleorman, a fost surprinsă prezența unui animal sălbatic. Echipajul de jandarmi a continuat desfășurarea activităților pentru a asigura măsurile de protecție a zonei, până la ora 09:00”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Teleorman.
Prezența panterei negre a fost semnalată inițial în Bulgaria, în regiunea Șumen, iar apoi pe drumul către România, în zona Ruse. Recent, un apel din partea unui giurgiuvean a semnalat descoperirea unor urme pe sol, care păreau a proveni de la o felină mare. De asemenea, un alt apel a informat că pantera a fost văzută în județul Giurgiu.
Autoritățile din Bulgaria au ridicat interdicția de a intra în regiunea platoului Șumen după 11 zile de căutări ale misterioasei feline negre, deoarece animalul a rămas de negăsit. Experții pun acum la îndoială dovezile care au declanșat căutarea, sugerând că urmele din noroi ar putea să nu aparțină unei pantere negre, ci mai degrabă unui câine de talie mare.



