Seism de 3,3 grade pe Richter în Gorj
Un cutremur de suprafață cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineața, la ora 6:29, în Oltenia, județul Gorj, conform datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 13,8 kilometri, fiind localizat la 18 km nord-vest de Târgu Jiu, 67 km nord-est de Drobeta-Turnu Severin, 68 km sud de Hunedoara, 82 km sud de Deva, 96 km est de Reșița și 100 km vest de Râmnicu Vâlcea.
În luna iulie, România a înregistrat trei cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 și 3,7. Cele mai mari seisme din acest an, ambele cu magnitudinea de 4,4 pe Richter, au avut loc pe 13 februarie în județul Buzău și pe 11 mai în județul Vrancea. Anul trecut, cel mai semnificativ cutremur a avut magnitudinea 5,4, fiind înregistrat în județul Buzău pe 16 septembrie.
În primăvara lui 2023, zona Gorj a fost afectată de o activitate seismică intensă, cu 2150 de cutremure înregistrate între 13 februarie 2023 și 11 aprilie 2023, dintre care 36 au avut o magnitudine mai mare de 3. Regiunea Nord-Vest a județului Gorj era cunoscută pentru cutremurele de suprafață mici și moderate, dar după seismul cu magnitudinea 5,2 din 13 februarie 2023, a devenit un punct de interes pentru cercetători în reevaluarea hazardului și riscului seismic în Oltenia și Carpații Meridionali.
Conform INCDFP, sistemul de tip dublet seismic înregistrat pe 13 și 14 februarie 2023 a reprezentat cea mai intensă activare seismică a zonei de când există monitorizare. Cele trei cutremure cu magnitudini de 4,9 ML, 5,2 și 5,7 ML au fost resimțite cu intensitățile V-VI pe scara Mercalli în zona epicentrală, provocând avarii minore și moderate.
Specialiștii au explicat că aceste cutremure sunt de natură tectonică, fiind cauzate de tensiunile acumulate la contactul dintre Platforma Moesică. Analizele sugerează că seismele au fost de tip faliere normală, produse de falii orientate NE-SV. Sectorul sudic al Carpaților Meridionali este compus din blocuri tectonice mai mici, iar numărul mare de replici după cutremurele moderate din Gorj se datorează dezvoltării Rețelei Seismice Naționale, care a îmbunătățit înregistrarea și detectarea cutremurelor și microcutremurelor.
Cutremurele din 2023 au afectat 121 de clădiri din județ, inclusiv școli, instituții publice, biserici, blocuri de locuit, case și obiective turistice, conform raportărilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj.



