Ambasadorul Ucrainei la Londra acuză SUA de distrugerea ordinii globale
SUA „distrug ordinea mondială”, a declarat joi ambasadorul ucrainean în Regatul Unit, Valeri Zalujnîi, în contextul în care Washingtonul pune în dificultate alianţa transatlantică şi a îngheţat ajutorul militar pentru Ucraina. „Vedem că nu doar axa răului şi Rusia sunt cele care încearcă să revizuiască ordinea mondială, ci că SUA sunt în final pe cale să o distrugă”, a afirmat Zalujnîi în cadrul unei conferinţe la grupul de reflecţie Chatham House din Londra.
Ambasadorul a subliniat că Casa Albă „a pus sub semnul întrebării unitatea întregii lumi occidentale”. Aceste afirmaţii vin într-un moment în care relaţiile dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski par să se calmeze, după o altercaţie recentă.
Valeri Zalujnîi, care ocupă funcţia de ambasador al Ucrainei la Londra din începutul anului 2024 şi a fost comandant-şef al forţelor armate ucrainene timp de trei ani, a menţionat că discuţiile dintre SUA şi Rusia arată că Casa Albă „face paşi spre Kremlin”. El a considerat că suspendarea schimbului de informaţii cu Kievul, precum şi opoziţia faţă de o rezoluţie a ONU care condamnă agresiunea rusă împotriva Ucrainei reprezintă „o enormă provocare pentru întreaga lume”.
Zalujnîi a avertizat că următoarea ţintă a Rusiei, „condusă de un criminal de război”, „ar putea fi Europa”. În acelaşi timp, Volodimir Zelenski se află la Bruxelles pentru un summit extraordinar al liderilor celor 27 de ţări ale Uniunii Europene, menită să întărească apărarea europeană.
Ucraina a intensificat gesturile de aplanare a tensiunilor după întâlnirea tumultoasă de la Washington, când Donald Trump a ameninţat că „va lăsa să cadă” această ţară. Recent, Zelenski a propus un armistiţiu cu Rusia pe cer şi pe mare, pentru a începe discuţii asupra unei „păci durabile” sub „leadershipul” lui Donald Trump.



