Ofițer al Poliției din București subiect de anchetă internă după implicarea într-un protest
Conducerea Poliţiei Capitalei a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de un angajat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), care ar fi participat la un protest de susţinere a candidatului la prezidenţiale Călin Georgescu. Protestul a avut loc la data de 1 martie.
Verificările efectuate au confirmat că un agent de poliţie, aflat în ţinută civilă, a participat la acest protest, încălcând astfel prevederile art. 45 lit. E, corelate cu art. 10 din Legea 360/2002. Conform acestor reglementări, poliţistului îi este interzis să participe la greve, mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic.
Pe data de 3 martie, conducerea Poliţiei Capitalei a decis să iniţieze cercetarea prealabilă a poliţistului în cauză, conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 360/2002, pentru a stabili existenţa sau inexistenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. K din aceeaşi lege.
Conform comunicatului oficial, anterior acestui incident, poliţistul a refuzat să se supună evaluării psihologice, invocând diverse motive, dar a acceptat ulterior evaluarea. De asemenea, a refuzat expertizarea din punct de vedere medico-militar. În urma acestor circumstanţe, i-a fost retras dreptul de a purta armamentul din dotare, nu i-a fost prelungită autorizaţia de acces la informaţii clasificate, iar el a fost pus la dispoziţia Serviciului Logistic.
Poliţia Capitalei subliniază faptul că se delimitează ferm de orice comportamente ilegale care aduc atingere Statutului poliţistului, afirmând că se vor lua toate măsurile legale impuse, indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale.



