Revolta din Moscova: Un paralelism istoric
La sfârșitul lunii iunie 2023, Rusia a experimentat prima sa rebeliune armată a secolului XXI, când Grupul Wagner, sub conducerea lui Evgheni Prigojin, a avansat spre Moscova, doar pentru a se întoarce brusc la câteva sute de kilometri de capitală. Un eveniment similar a avut loc în vara anului 1918, când socialiștii revoluționari de stânga, nemulțumiți de semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk cu Germania, au declanșat o revoltă armată ce a amenințat regimul bolșevic, oprindu-se la doar câteva sute de metri de Kremlin, care era apărat de o mică garnizoană de pușcași letoni.
Divizarea elitei sovietice
Primul guvern sovietic a fost o coaliție formată din bolșevici și Partidul Socialist-Revoluționar de Stânga (SR-i de Stânga), care au obținut opt posturi în Comisariatul Poporului. Totuși, în martie 1918, SR-ii de Stânga au votat împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk, ceea ce a dus la retragerea lor din guvern, dar nu și din structurile de putere, inclusiv Ceka. Criticile lor față de politicile bolșevice s-au intensificat, cerând o reluare a războiului cu Germania.
Planul revoltei
Pe 24 iunie 1918, Comitetul Central al social-revoluționarilor de stânga a decis să ceară anularea tratatului la următorul Congres al Sovietelor, amenințând cu atacuri teroriste împotriva reprezentanților germani. Al Cincilea Congres al Sovietelor, deschis pe 4 iulie 1918, a fost dominat de bolșevici, care au obținut o majoritate decisivă de 773 de delegați față de 353 ai social-revoluționarilor de stânga.
Asasinarea lui Mirbach și reacțiile bolșevicilor
Socialiștii-revoluționari de stânga au decis să-l asasinеze pe contele Wilhelm von Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, considerând că acest act ar declanșa o reacție din partea Berlinului. Pe 6 iulie, Iakov Blumkin a omorât ambasadorul, dar atacatorii au lăsat dovezi care au dus la identificarea lor. Bolșevicii au răspuns prin arestarea facțiunii SR de Stânga, iar revolta a fost declanșată.
Examinarea situației militare
Principala forță a social-revoluționarilor de stânga era formată din 1.000 de infanteriști, însă garnizoana din Moscova număra 20.000 de soldați, majoritatea declarându-se neutri. Comandantul Diviziei de Pușcași Letoni, Joachim Vațetis, a recunoscut că, dacă socialiștii ar fi atacat Kremlinul, bolșevicii nu ar fi putut rezista.
Confruntarea și înfrângerea revoltei
Până pe 7 iulie, Vațetis reușise să adune aproximativ 3.000 de soldați, dar fără succes în avansarea împotriva rebelilor. Bolșevicii au folosit armamentul mai greu, iar Eduard Berzin a reușit să poziționeze o piesă de artilerie care a decis soarta confruntării. Rebelii s-au retras, abandonând echipamentul, iar până la ora 14:00 pe 7 iulie, revolta fusese înăbușită.
Implicarea internațională și perspectivele alternative
În contextul eșecului revoltei, lidera SR de Stânga, Maria Spiridonova, a afirmat că scopul revoltei nu era preluarea puterii, ci un act de protest. Cu toate acestea, unele voci din partid au recunoscut că, pentru a se opune politicilor bolșevicilor, era necesară înlăturarea acestora. Eșecul revoltei a arătat că social-revoluționarii de stânga nu au avut un lider capabil să coordoneze acțiunile, ceea ce a dus la pierderea unei oportunități istorice.
Concluzie
Revolta social-revoluționarilor de stânga din 1918 a fost o oportunitate ratată care ar fi putut schimba soarta Rusiei, distanța de un kilometru dintre Aleea Treșviatitelski și Kremlin devenind simbolul unei neputințe politice și militare. Aceasta a evidențiat fragilitatea autorității bolșevice și a arătat cum o lipsă de coordonare și leadership poate influența desfășurarea istoriei.
