Progresul lucrărilor pe drumul expres Brăila-Galați
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că stadiul lucrărilor pe șantierul Drumului Expres Brăila-Galați a ajuns la 90%. În prezent, constructorul Spedition UMB se ocupă de montarea tablierului metalic la podul peste râul Siret, care este al doilea pod hobanat ca mărime din România, după podul de la Agigea.
Proiectul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 449,42 milioane lei, fără TVA, și se întinde pe o lungime de 10,76 km. Grindeanu a subliniat, într-un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook, că în șantier sunt mobilizați în prezent 150 de muncitori și 210 utilaje.
„După finalizarea de anul acesta, DEx6 va realiza conexiunea cu Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila”, a mai adăugat Sorin Grindeanu.
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a oferit detalii suplimentare despre podul realizat de Spedition UMB, menționând că acesta are o lungime de 307 metri.



