Crin Antonescu susține tăierea numărului de parlamentari la 300
Candidatul coaliției PSD-PNL la alegerile prezidențiale din mai 2025, Crin Antonescu, a declarat că este de acord cu aplicarea prevederilor referendumului din 2009, care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300. Antonescu a subliniat că Parlamentul trebuie să rămână bicameral, format din Senat și Camera Deputaților, cu 200 de senatori și 100 de deputați.
„Sunt de acord să-l aplicăm (referendumul privind reducerea numărului de parlamentari), cu cifra de 300 de parlamentari, mi se pare rezonabilă, parlament bicameral însă. 200 într-o parte, 100 într-o parte: 300, în total”, a declarat Antonescu.
El a adăugat că o astfel de decizie ar conduce la creșterea importanței instituției parlamentare în România. „Micșorarea numărului de parlamentari va duce la creșterea importanței parlamentului și a instituției parlamentarului”, a afirmat el.
Antonescu a explicat că, în experiența sa, parlamentarii din trecut aveau o relevanță mai mare pentru cetățeni comparativ cu cei din prezent, când influența celor care sunt la guvernare este considerabilă. „Eu, care am avut o lungă experiență, știu că în 1992, în 1996, un parlamentar însemna mult mai mult pentru cetățeni, decât a ajuns să însemne acum”, a adăugat el.
În opinia lui Crin Antonescu, reducerea numărului de senatori și deputați ar duce la „selecție și nu contraselecție”. „Parlamentul, în sine, trebuie să fie puternic. Ca să fie puternic, trebuie să fie profilat. Ca să fie puternic (parlamentul), trebuie să fie competiție: selecție și nu contraselecție. Și atunci, da, 300 de parlamentari mi se pare foarte bine”, a conchis Antonescu.



