Prețul luxului: Iohannis cheltuie 15 milioane de euro pentru închirierea avioanelor private în timpul mandatului său II.

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Prețul luxului: Iohannis cheltuie 15 milioane de euro pentru închirierea avioanelor private în timpul mandatului său II

Administraţia Prezidenţială a desecretizat costurile zborurilor efectuate de fostul preşedinte Klaus Iohannis în cele două mandate. Conform acestor date, în al doilea mandat, Iohannis a cheltuit 15 milioane de euro pentru închirierea de avioane private. Dintre acestea, 1,5 milioane de euro au fost alocate pentru vizita lui Klaus Iohannis în America Latină, iar 1,4 milioane de euro pentru turneul în Asia, ambele turnee durând mai multe zile.

Cei mai mulți bani au fost cheltuiți în 2023, cu un total de peste 7,3 milioane de euro, pentru avioane private, acesta fiind anul cu cele mai multe turnee prezidenţiale. În cei 10 ani de mandat, Klaus Iohannis a efectuat 193 de deplasări externe cu avionul, după cum urmează:

  • 2015: 25 de zboruri externe, costuri totale de 6,6 milioane de lei (1,3 milioane de euro).
  • 2016: 20 de zboruri externe, costuri de 5,1 milioane de lei (1,02 milioane de euro).
  • 2017: 16 zboruri, în valoare de peste 5,6 milioane de lei (1,13 milioane de euro).
  • 2018: 17 zboruri, costuri de 4,9 milioane de lei (980.000 de euro).
  • 2019: 21 de zboruri, costuri totale de 9,3 milioane de lei (1,87 milioane de euro).
  • 2020: 9 zboruri, costuri de 3,1 milioane de lei (620.000 de euro), an marcat de pandemia COVID-19.
  • 2021: 16 zboruri, costuri de 7 milioane de lei (1,4 milioane de euro).
  • 2022: 20 de zboruri, costuri de 13,7 milioane de lei (2,7 milioane de euro).
  • 2023: 26 de zboruri, costuri de 36,4 milioane de lei (7,3 milioane de euro).
  • 2024: 22 de zboruri, costuri de 20,9 milioane de lei (4,2 milioane de euro).
  • 2025: 1 zbor, costuri de 600.000 de lei (120.500 euro).

Cele mai multe zboruri au fost efectuate către Belgia, unde Iohannis a participat la reuniunile Consiliului European. Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că în perioada următoare vor fi publicate toate datele de funcţionare ale instituţiei, inclusiv din anii anteriori, ca răspuns la numeroasele cereri de desecretizare a cheltuielilor lui Iohannis, criticat pentru costul deplasărilor cu avioane de lux.

Anterior, Iohannis a refuzat să furnizeze detalii despre costurile avioanelor private închiriate pentru deplasări externe, precizând că aceste informații erau clasificate, deși în primul mandat unele astfel de costuri au fost făcute publice.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *