Accident șocant într-un loc de distracție: Tavanul s-a prăbușit, iar doi copii au fost transportați la spital.

B.M.
Moderator B.M.
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Accident șocant într-un loc de distracție

Doi copii au ajuns sâmbătă la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă din Botoșani s-a prăbușit, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

La momentul prăbușirii, în interiorul locului de joacă se aflau 18 persoane, dintre care 13 copii și 5 adulți. În urma incidentului, la fața locului s-au deplasat rapid trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ, jandarmi și poliție.

Autoritățile au constatat că toate cele 18 persoane aflate în interiorul clădirii reușiseră să iasă în siguranță. Doi dintre copii, cu vârste de 10 și, respectiv, 5 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii continuă intervenția pentru verificarea spațiilor și înlăturarea efectelor incidentului.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *