Atac cu rachetă în Sumî: Peste 20 de vieți pierdute
Peste 20 de oameni au fost ucişi duminică de o rachetă lansată de forţele ruse asupra oraşului Sumî, situat în nord-estul Ucrainei. „Ruşii au lovit oraşul Sumî cu rachete, omorând civili”, a declarat Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui Ucrainei, într-o postare pe platforma X.
Preşedintele Volodimir Zelenski a condamnat atacul, descriindu-l ca fiind „oribil”. El a subliniat că rachetele ruseşti au lovit o stradă obișnuită din oraș, afectând clădiri rezidenţiale, instituţii de învăţământ și mașini pe stradă, în Duminica Floriilor, o zi în care mulți oameni merg la biserică.
Imagini postate pe rețelele sociale arată trupuri întinse pe stradă, mașini distruse și clădiri avariate de explozie. Andrii Kovalenko, coordonatorul Centrului pentru combaterea dezinformării din Ucraina, a remarcat că atacul a avut loc după vizita emisarului american Steve Witkoff la Moscova, afirmând că „Rusia construieşte toată aşa-numita diplomaţie … în jurul loviturilor asupra civililor”.
Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui american, a discutat vineri, la Sankt Petersburg, cu preşedintele rus Vladimir Putin despre perspectivele păcii în Ucraina.
În aceeași zi, armata ucraineană a anunţat că a interceptat şi distrus 43 din cele 55 de drone lansate în cursul nopţii de forţele ruse către zone din nordul, sudul şi centrul Ucrainei.
Rusia a lansat o agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată contra Ucrainei în februarie 2022 și controlează în prezent circa 20% din teritoriul ucrainean. Deși forțele ruse au avansat lent în estul Ucrainei, conflictul este acum dominat de lovituri cu rachete și drone.
Ministerul Apărării rus a declarat că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice ruse în ultimele 24 de ore. Ucraina și Rusia au convenit luna trecută să nu-și mai lovească infrastructura energetică, însă ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea acestui moratoriu.



