Apelul lui Nicușor Dan către românii de pretutindeni, cu ocazia Zilei Naționale: „Misiunea mea ca lider este să construiesc legături”

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Apelul lui Nicușor Dan către românii de pretutindeni, cu ocazia Zilei Naționale

Preşedintele ales Nicuşor Dan a transmis duminică, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, un mesaj către cei din diaspora, subliniind importanța vocii și implicării acestora pentru România. El a afirmat că rolul său, ca preşedinte, este de a crea punţi între ideile și proiectele românilor din străinătate, aspirațiile și nevoile lor și deciziile luate în țară.

„Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare. România are nevoie de vocea şi implicarea voastră”, a declarat Nicuşor Dan într-un mesaj pe Facebook. El a adăugat: „Rolul meu, ca preşedinte al ţării, este să creez punţi între ideile şi proiectele voastre, aspiraţiile şi nevoile pe care le aveţi şi deciziile de aici, din România, iar acest mandat mi-l asum cu maximă responsabilitate.”

Nicușor Dan a îndemnat românii din străinătate să păstreze limba română și să transmită mai departe dragostea pentru identitatea culturală. „Păstraţi limba română şi transmiteţi mai departe dragostea pentru identitatea noastră culturală – este cea mai de preţ moştenire a unei naţiuni. La mulţi ani, români de pretutindeni!”, a conchis el.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *