Atac aerian ucrainean în Oleşki, sub ocupație rusă: 7 victime și peste 20 de răniți în urma bombardamentelor.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Atac aerian ucrainean în Oleşki, sub ocupație rusă: 7 victime și peste 20 de răniți

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar peste 20 au fost rănite joi în Oleșki, un oraș din regiunea Herson, aflat sub control rusesc, conform unui reprezentant numit de Moscova în regiune.

Vladimir Saldo, oficialul numit de Moscova la conducerea regiunii ocupate, a declarat că la ora locală 9.30, militarii ucraineni au desfăşurat un atac masiv cu drone împotriva civililor în zona pieţei centrale, unde mulți oameni se aflau la momentul atacului.

„Potrivit unor date preliminare, au fost cel puţin şapte morţi şi peste 20 de răniţi”, a precizat Saldo. Acesta a acuzat armata ucraineană că a lansat noi drone după primul val al atacului, cu scopul de a „îi distruge pe supravieţuitori”.

El a publicat o înregistrare video de la faţa locului, filmată aerian și neautentificată, care prezenta maşini și clădiri distruse de incendiile provocate de căderea dronelor.

- Publicitate -
Ad Image

Oraşul Oleșki, cu aproximativ 20.000 de locuitori înainte de invazia rusă din februarie 2022, se află pe malul de est al fluviului Nipru, în sectorul ocupat de Rusia. Oleșki este situat la câțiva kilometri est de orașul Herson, capitala regiunii. Fluviul Nipru marchează în această zonă linia de front, iar atacurile cu drone de ambele părți sunt frecvente, provocând des victime în rândul civililor.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *