AUR lansează o acțiune de protest în Parlament, ca urmare a verdictului CCR
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a calificat drept „abuzivă” decizia Curţii Constituţionale de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. Formaţiunea susţine că va acţiona în continuare conform deciziilor acestuia, subliniind nevoia de a avea un „candidat suveranist autentic”, în contrast cu un „fals suveranist, impus de sistem”.
AUR a anunţat că, începând de miercuri, va intra în grevă parlamentară alături de celelalte partide suveraniste. „Condamnăm decizia abuzivă a Curţii Constituţionale a României (CCR) de a invalida candidatura domnului Călin Georgescu, în urma blocajului ilegal impus de Biroul Electoral Central. Această hotărâre reprezintă un pumn în gura opoziţiei reale din România, a candidaţilor suveranişti şi o dovadă clară că interlopii politici care controlează statul român sunt disperaţi să îşi menţină puterea cu orice preţ”, se arată în comunicatul AUR.
Formaţiunea a precizat că decizia finală de susţinere a unui candidat la alegerile prezidenţiale va fi luată în urma consultării cu Călin Georgescu. „AUR va intra începând de miercuri, 12 martie, în grevă parlamentară alături de celelalte partide suveraniste. Nu ne vom opri până când democraţia şi dreptul românilor la alegeri libere nu vor fi restabilite. România trebuie să fie a românilor, nu a celor care se cred stăpâni peste acest popor! Lupta continuă!”, se mai arată în comunicat.


