Bărbat din Brașov, reținut după ce și-a bătut soția într-un parc de distracții, în fața copilului lor

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Bărbat din Brașov, reținut după ce și-a bătut soția într-un parc de distracții, în fața copilului lor

Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat violent soția sa într-un loc de joacă din municipiul Brașov, sub privirile copilului lor de un an. Incidentul a fost surprins de un martor și a devenit viral pe rețelele sociale.

Procurorii îl acuză pe bărbat de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice. Conform informațiilor, incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 23:00, într-un loc de joacă de pe strada Alexandru Flechtenmacher. Bărbatul a lovit-o în mod repetat și cu intensitate ridicată pe soția sa, la nivelul feței și capului, în prezența copilului minor.

Acțiunile violente au tulburat ordinea și liniștea publică, generând o stare de indignare și repulsie în rândul martorilor. Filmarea înregistrată de un martor ocular a surprins o parte din actele de agresiune și a fost ulterior transmisă pe rețelele de socializare.

Pe 9 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva bărbatului, în calitate de inculpat. În data de 8 iunie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 9 iunie, Judecătoria Brașov a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

- Publicitate -
Ad Image

Poliția s-a autosesizat în acest caz după apariția filmării în mediul online, deoarece incidentul nu a fost sesizat de către victimă sau martori. Până la momentul autosesizării, nu a fost înregistrată nicio sesizare referitoare la acest incident sau la posibile fapte anterioare, nici din partea persoanei vătămate, nici din partea altor persoane care ar fi avut cunoștință despre situație.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *