Breaking News: Anamaria Gavrilă cedează drumul lui George Simion în competiția prezidențială
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că își retrage candidatura la alegerile prezidențiale din 4 mai și îl susține pe președintele AUR, George Simion. Într-o postare pe Facebook, Gavrilă a explicat că decizia a fost luată pentru a oferi cele mai mari șanse mișcării suveraniste, subliniind că nu este vorba despre orgolii personale, ci despre România și continuarea luptei pentru democrație alături de Călin Georgescu.
„Dragi români, a trebuit să luăm o decizie care să dea toată forţa unuia dintre noi să câştige această luptă de restabilire a ordinii constituţionale şi justiţiei în România. Eu am făcut tot ce a depins de mine în această luptă şi am încredere în decizia care a fost luată. Vă rog să aveţi şi voi încredere”, a spus Gavrilă.
În continuare, ea a menționat importanța resurselor și fondurilor de care dispune un partid în campania electorală. „POT şi Anamaria Gavrilă au făcut maximum posibil pentru ca românii să rămână uniţi în această misiune. Românii au arătat cât de fermi şi decişi sunt în lupta de a-şi urma liderul şi de a-şi alege singuri preşedintele”, a adăugat ea.
George Simion a declarat că această candidatură nu este doar despre el, ci despre întreaga mișcare suveranistă. „Ducem mișcarea suveranistă mai departe, continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi, uniți în conștiință, uniți în cuget și simiri. Mergem până la capăt. Nu este vorba despre o persoană, ci un principiu”, a spus Simion.
Potrivit unui comunicat AUR, George Simion continuă lupta pentru revenirea la democraţie, mulțumind Anamariei Gavrilă pentru sprijinul acordat. „Împreună continuăm lupta pentru revenirea la normalitate. Luptăm cu hotărâre pentru a obţine o victorie istorică şi pentru a face dreptate! Voinţa poporului trebuie ascultată!”, se mai arată în comunicatul AUR.



