Breaking News: Călin Georgescu suferă o nouă înfrângere la CEDO – cererea sa de contestare a anulării alegerilor prezidențiale a fost respinsă definitiv!

B.M.
Moderator B.M.
7 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Breaking News: Călin Georgescu suferă o nouă înfrângere la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins joi, 6 martie 2025, cererea lui Călin Georgescu prin care contesta anularea alegerilor prezidențiale din România, care ar fi avut loc pe 8 decembrie 2024. Decizia a fost luată în unanimitate de către cei trei judecători care au judecat cazul și este definită, conform unui comunicat al Curții.

Pe 21 ianuarie 2025, CEDO a respins o cerere anterioară de măsuri provizorii depusă de Georgescu, prin care solicita suspendarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor. În hotărârea pronunțată pe 6 martie 2025, CEDO a declarat cererea inadmisibilă, subliniind că președintele României nu face parte din „corpul legislativ” al țării, în contextul căruia este garantat dreptul la alegeri libere.

Curtea a reiterat că obligațiile impuse statelor contractante prin articolul 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a Drepturilor Omului, care stipulează că statele membre se angajează „să organizeze […] alegeri libere […] în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”, nu se aplică de obicei alegerii unui șef de stat. Aceasta excepție se poate aplica doar dacă s-ar stabili, în lumina structurii constituționale a statului, că șeful de stat are atribuții care îl fac parte din „corpul legislativ”, ceea ce Curtea nu a constatat niciodată în cazurile anterioare.

CEDO a observat că, având în vedere structura constituțională a României, nu există dovezi că atribuțiile președintelui ar face din acesta o parte a corpului legislativ, așa cum este definit în articolul 3 al Protocolului nr. 1. Prin urmare, Curtea a respins cererea lui Georgescu pe acest temei.

- Publicitate -
Ad Image

Judecătorii CEDO au stabilit, de asemenea, că România nu trebuie să răspundă la cererile formulate de Georgescu în baza articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil), 10 (libertatea de exprimare), 11 (libertatea de reuniune și asociere) și 13 (dreptul la un recurs efectiv).

Călin Georgescu a contestat anularea alegerilor printr-o cerere depusă la CEDO pe 16 decembrie 2024, argumentând că anularea procesului electoral de către CCR s-a bazat pe acuzații nefondate și a fost nelegală și disproporționată. El a invocat dreptul la alegeri libere, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil și a libertății de exprimare, susținând că decizia CCR a fost rezultatul unei ingerințe politice din partea „partidului la guvernare”.

În concluzie, CEDO a confirmat că dreptul de a candida în alegeri este un drept politic care nu se încadrează în categoria „drepturi și obligații cu caracter civil” și, prin urmare, nu este protejat de articolul 6 al Convenției europene a Drepturilor Omului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *