Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană
Proiectul municipal „Străzi deschise – Bucureşti” va debuta în data de 12 aprilie și se va desfășura până pe 12 octombrie. În cadrul acestui festival stradal, bucureștenii se vor putea bucura de concerte live, spectacole stradale, seri de dans, parade, ateliere pentru copii și activități creative, precum și tururi ghidate pentru redescoperirea patrimoniului arhitectural al orașului. De asemenea, vor fi amenajate zone pentru mișcare și sport.
În weekendurile în care se va desfășura acest proiect, Calea Victoriei va deveni pietonală între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, fără a afecta intersecțiile. Traversarea va fi permisă pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C. A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, și bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, însă fără a afecta călătorii.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopții, începând de la ora 23:00 până la ora 09:00, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele unde nu circulă mașini, vor fi închise și pistele de biciclete.
Calendarul weekendurilor în care Calea Victoriei și alte artere ale Capitalei vor fi închise va fi disponibil pe site-urile oficiale ale autorităților locale.



