Capturați de Kiev, soldații chinezi dezvăluie motivele pentru care au ales să lupte alături de Putin
Săptămâna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că doi cetățeni chinezi au fost capturați în timpul luptelor din estul Ucrainei. Potrivit declarațiilor sale, forțele ucrainene s-au confruntat cu șase soldați chinezi, iar doi dintre aceștia au fost luați prizonieri.
Luni, cei doi soldați capturați au susținut o conferință de presă la Kiev, unde au explicat circumstanțele care i-au determinat să lupte pentru armata rusă. Aceștia au menționat că influența postărilor de pe TikTok și oferta financiară au avut un rol decisiv în alegerea lor. Bărbații au declarat că au fost expuși la reclame ale bloggerilor de pe TikTok care promovau serviciile armatei ruse, dar nu erau conștienți că vor fi trimiși pe linia frontului.
Unul dintre soldați a menționat că în unitatea sa erau zece cetățeni chinezi, iar celălalt a spus că în unitatea sa se aflau încă doi chinezi. Aceștia au fost transportați din Rostov la Donețk, iar de acolo la linia frontului cu camioanele. Soldații au dorit să transmită un mesaj de avertizare altor chinezi, spunând: „Rusia nu este atât de puternică, iar Ucraina nu este atât de slabă”.
În cadrul conferinței, ei au explicat că serviciul militar este perceput ca o ocupație de prestigiu în China, ceea ce determină unii oameni să caute oportunități de a deveni soldați în străinătate, chiar dacă în China nu au această posibilitate. De asemenea, mass-media chineză promovează o imagine pozitivă a Rusiei, ceea ce generează încredere în rândul populației. Aceștia au subliniat că presa din China relatează preponderent despre victoriile rusești.
Unul dintre soldați a menționat că anterior era pompier în China și a fost atras de o remunerație mai bună în rolul de soldat în Rusia. „Dar odată ajuns acolo, nu mai există cale de ieșire. Este o capcană”, a avertizat el.



