Cazinoul din Constanța își redeschide porțile! Aflați când îl puteți explora din nou.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Cazinoul din Constanța își redeschide porțile

Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, acesta putând fi vizitat în perioada Zilelor municipiului. Între 21 şi 25 mai, Cazinoul va fi deschis tuturor celor care cunosc povestea sa sau care doresc să o descopere. Evenimentul va include concerte, spectacole, parade şi surprize artistice, atât în interiorul Cazinoului, cât şi pe faleză.

„Va fi o sărbătoare a oraşului şi a memoriei lui – o reîntâlnire între Constanţa de ieri şi cea de azi. Vin nume mari, vin artişti care iubesc Constanţa şi vor fi alături de noi în această sărbătoare”, au declarat reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Despre Cazinou

Aflat în centrul istoric al Constanţei, Cazinoul este o clădire emblematică a oraşului, proiectată de arhitectul elveţian Daniel Renard în stilul opulent al Art Nouveau, inaugurată pe 15 august 1910, în prezenţa principelui Ferdinand. De-a lungul timpului, clădirea a trecut din administraţia statului în cea privată şi invers, ajungând să fie abandonată, iar în anii 2000 era în paragină.

Autorităţile locale şi centrale au încercat încă din 2012 să găsească fonduri şi soluţii pentru reabilitarea şi consolidarea Cazinoului. Între 2012 şi 2018, CNI a derulat trei proceduri de achiziţie publică pentru reabilitarea acestui obiectiv, însă principalele motive ale anulării procedurilor au fost lipsa unor operatori economici capabili să îndeplinească toate condiţiile impuse de caietele de sarcini.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *