Ciolacu va informa pe Ursula von der Leyen că susține creșterea bugetului pentru apărare, dar cu anumite condiții
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că îi va răspunde președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-i comunica că România este de acord să aloce suplimentar fonduri pentru apărare, însă cu condiția ca aceste fonduri să ajungă exclusiv la fabricile din industria românească de apărare.
„«Da» pentru majorarea cheltuielilor de apărare, «Nu» pentru trimiterea de trupe românești în Ucraina”, a declarat șeful Guvernului. Ciolacu a subliniat că „Comisia Europeană dă dreptate României”, precizând că cheltuielile de apărare nu vor fi incluse în calculul deficitului bugetar.
„Voi răspunde la scrisoarea președintelui Comisiei Europene privind Planul Rearm Europe că sunt de acord să alocăm suplimentar fonduri pentru armament, cu condiția ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare. Așa putem să angajăm oameni în plus și să producem în trei schimburi!”, a adăugat Ciolacu.
Premierul a menționat că planul anunțat de von der Leyen la Bruxelles „arată că Europa înțelege urgența majorării cheltuielilor de apărare, scoțând aceste sume din calculul deficitului bugetar”.
„Este exact ce susține România încă de la începutul războiului din Ucraina! Cred că apariția unui instrument european de împrumuturi, de 150 de miliarde de euro, pentru investiții în apărare și susținerea capitalului privat ne vor ajuta să deschidem noi unități de producție în România”, a completat liderul PSD.
„Așadar, rămânem pe coordonatele de până acum: DA pentru majorarea cheltuielilor de apărare, NU pentru trimiterea de trupe românești în Ucraina!”, a concluzionat prim-ministrul social-democrat.



