CNA avertizează asupra dezinformării în mediul online
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) atrage atenția asupra riscurilor crescânde generate de conținutul manipulator din mediul online, în special în contextul alegerilor prezidențiale. Într-un comunicat postat pe rețelele sociale, CNA subliniază că, în ultimele zile, pe platformele sociale au apărut materiale înșelătoare care afectează încrederea publicului în procesul democratic.
Instituția menționează că procesul electoral s-a desfășurat în condiții de transparență și legalitate, fiind confirmat de observatorii internaționali, inclusiv OSCE.
Recomandări pentru public
CNA face următoarele recomandări:
- Informați-vă exclusiv din surse oficiale și verificate;
- Evitați distribuirea conținutului fals, chiar și în scop ironic – fiecare redistribuire poate amplifica dezinformarea;
- Raportați conținuturile suspecte direct în platformele online.
Angajamentul CNA în combaterea dezinformării
Consiliul Audiovizualului precizează că lucrează activ cu instituțiile naționale, precum și cu platformele digitale, pentru a contracara fenomenul dezinformării. CNA își reafirmă angajamentul pentru protejarea publicului, apărarea adevărului și decenței în spațiul mediatic, menținerea pluralismului și a încrederii în democrație.



