Comisarul European pentru Extindere a renunțat la prezența sa la un eveniment diplomatic în Turcia. Răspunsul autorităților turce.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Comisarul European pentru Extindere a renunțat la prezența sa la un eveniment diplomatic în Turcia

Turcia a apreciat joi drept „motivată politic” decizia comisarului european pentru extindere, Marta Kos, de a-şi anula participarea la un forum diplomatic în Turcia. Această anulare a fost determinată de reprimarea protestului declanşat de arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu.

Delegatia permanentă a Turciei la Uniunea Europeană a declarat pe platforma X: „Considerăm anunţul comisarului european pentru extindere, Marta Kos, (…) de a nu veni în ţara noastră ca o măsură motivată politic, vizând satisfacerea anumitor grupuri din cadrul UE.”

Delegatia a adăugat că „această atitudine a comisarului Kos este incompatibilă cu poziţia Comisiei Europene care ar trebui să fie imparţială.”

Marta Kos a anunţat marţi că îşi anulează participarea la forumul diplomatic organizat săptămâna viitoare la Antalya, în sudul Turciei, din cauza situaţiei din ţară.

- Publicitate -
Ad Image

Arestarea lui Ekrem Imamoglu, figură a partidului de opoziţie CHP şi principal rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a avut loc pe 19 martie, declanşând un val de proteste reprimate de guvern. De la începutul mişcării, aproximativ 1.900 de persoane, inclusiv studenţi şi jurnalişti, au fost arestate.

Delegatia turcă a subliniat că „este inacceptabil ca UE să adopte o abordare care ar submina independenţa justiţiei şi statul de drept în ţara noastră.”

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *