Crin Antonescu răspunde pentru prima dată după ce CNSAS a făcut publică o declarație a sa către Securitate despre un fost coleg cadru didactic.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Crin Antonescu răspunde pentru prima dată după ce CNSAS a făcut publică o declarație a sa către Securitate

Crin Antonescu a anunțat o conferință de presă la ora 18:00, ca răspuns la dezvăluirea CNSAS referitoare la o declarație pe care a dat-o la Securitate în 1988 despre un fost coleg profesor. Conform Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității, Antonescu nu a făcut poliție politică. De asemenea, CNSAS a emis încă din 2005 o decizie de „neapartenență și necolaborare cu Securitatea” în cazul său.

„Am fost o victimă a Securității, nu un colaborator. Dar în campania electorală se întâmplă multe lucruri, unele mizere,” a declarat Antonescu la începutul conferinței de presă. El a subliniat că nu a furnizat Securității informații care să dăuneze cuiva, adăugând că a acoperit colegul său. „Desfid orice încercare de a asigura asupra mea vreo bănuială. Categoric cred că am tot dreptul să nu permit niciun fel de suspiciune, nicio calomnie,” a spus Antonescu.

Antonescu a explicat că îl cunoștea bine pe colegul său și că era prieten din copilărie. „Am spus că știu că pleacă în Bulgaria. Am spus că nu știu dacă vrea să emigreze. Am fost singurul om în care a avut încredere. Știu că apoi a plecat pe uscat, pe la Caraș-Severin,” a menționat el. Antonescu a adăugat că a aflat ulterior că fostul coleg a reușit să sune la părinți din Serbia și că acum trăiește la Toronto, în Canada, unde au rămas prieteni.

„Nu am nume de cod la Securitate, nu am colaborat. Nu sunt în posesia declarației, poate am încurcat unele date. Mi s-a spus că o pot consulta. Dacă aș fi colaborat cu Securitatea, nu aș fi candidat,” a concluzionat Crin Antonescu.

- Publicitate -
Ad Image

Știre în curs de actualizare.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *