Crin Antonescu susține introducerea educației sexuale în școli, dar cu o precizare
Crin Antonescu a declarat că este nevoie de ore de educație sexuală în școli, însă cu o condiție: acestea să fie bazate pe concepția că există doar două sexe. Subiectul educației sexuale a fost discutat și în campania prezidențială din 2024, când doar Elena Lasconi și-a exprimat susținerea pentru această materie.
În România, educația sexuală nu este inclusă în programa școlară, iar țara este cunoscută ca având cele mai multe mame minore din Europa. Antonescu a subliniat importanța abordării acestui subiect cu calm și deschidere, menționând că, având în vedere curiozitatea naturală a copiilor, este imposibil să se controleze complet informațiile pe care le primesc. El a afirmat că școala, alături de familie, ar trebui să fie un furnizor autorizat de informație în acest domeniu.
„Da, cred că este nevoie de educație sexuală în școli. O educație bazată în primul rând pe o concepție sănătoasă, că există numai două sexe. Cred că aceste lucruri trebuie făcute civilizat, calm, deschis la minte, pentru că oricum aceste lucruri fac curiozitatea copiilor”, a declarat Crin Antonescu.


