Cu un secol înainte de Evgheni Prigojin: Revolta surpriză din Moscova care a pus bolșevicii pe marginea prăpastiei.

Moderator
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Revolta din Moscova: Un paralelism istoric

La sfârșitul lunii iunie 2023, Rusia a experimentat prima sa rebeliune armată a secolului XXI, când Grupul Wagner, sub conducerea lui Evgheni Prigojin, a avansat spre Moscova, doar pentru a se întoarce brusc la câteva sute de kilometri de capitală. Un eveniment similar a avut loc în vara anului 1918, când socialiștii revoluționari de stânga, nemulțumiți de semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk cu Germania, au declanșat o revoltă armată ce a amenințat regimul bolșevic, oprindu-se la doar câteva sute de metri de Kremlin, care era apărat de o mică garnizoană de pușcași letoni.

Divizarea elitei sovietice

Primul guvern sovietic a fost o coaliție formată din bolșevici și Partidul Socialist-Revoluționar de Stânga (SR-i de Stânga), care au obținut opt posturi în Comisariatul Poporului. Totuși, în martie 1918, SR-ii de Stânga au votat împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk, ceea ce a dus la retragerea lor din guvern, dar nu și din structurile de putere, inclusiv Ceka. Criticile lor față de politicile bolșevice s-au intensificat, cerând o reluare a războiului cu Germania.

Planul revoltei

Pe 24 iunie 1918, Comitetul Central al social-revoluționarilor de stânga a decis să ceară anularea tratatului la următorul Congres al Sovietelor, amenințând cu atacuri teroriste împotriva reprezentanților germani. Al Cincilea Congres al Sovietelor, deschis pe 4 iulie 1918, a fost dominat de bolșevici, care au obținut o majoritate decisivă de 773 de delegați față de 353 ai social-revoluționarilor de stânga.

Asasinarea lui Mirbach și reacțiile bolșevicilor

Socialiștii-revoluționari de stânga au decis să-l asasinеze pe contele Wilhelm von Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, considerând că acest act ar declanșa o reacție din partea Berlinului. Pe 6 iulie, Iakov Blumkin a omorât ambasadorul, dar atacatorii au lăsat dovezi care au dus la identificarea lor. Bolșevicii au răspuns prin arestarea facțiunii SR de Stânga, iar revolta a fost declanșată.

- Publicitate -
Ad Image

Examinarea situației militare

Principala forță a social-revoluționarilor de stânga era formată din 1.000 de infanteriști, însă garnizoana din Moscova număra 20.000 de soldați, majoritatea declarându-se neutri. Comandantul Diviziei de Pușcași Letoni, Joachim Vațetis, a recunoscut că, dacă socialiștii ar fi atacat Kremlinul, bolșevicii nu ar fi putut rezista.

Confruntarea și înfrângerea revoltei

Până pe 7 iulie, Vațetis reușise să adune aproximativ 3.000 de soldați, dar fără succes în avansarea împotriva rebelilor. Bolșevicii au folosit armamentul mai greu, iar Eduard Berzin a reușit să poziționeze o piesă de artilerie care a decis soarta confruntării. Rebelii s-au retras, abandonând echipamentul, iar până la ora 14:00 pe 7 iulie, revolta fusese înăbușită.

Implicarea internațională și perspectivele alternative

În contextul eșecului revoltei, lidera SR de Stânga, Maria Spiridonova, a afirmat că scopul revoltei nu era preluarea puterii, ci un act de protest. Cu toate acestea, unele voci din partid au recunoscut că, pentru a se opune politicilor bolșevicilor, era necesară înlăturarea acestora. Eșecul revoltei a arătat că social-revoluționarii de stânga nu au avut un lider capabil să coordoneze acțiunile, ceea ce a dus la pierderea unei oportunități istorice.

Concluzie

Revolta social-revoluționarilor de stânga din 1918 a fost o oportunitate ratată care ar fi putut schimba soarta Rusiei, distanța de un kilometru dintre Aleea Treșviatitelski și Kremlin devenind simbolul unei neputințe politice și militare. Aceasta a evidențiat fragilitatea autorității bolșevice și a arătat cum o lipsă de coordonare și leadership poate influența desfășurarea istoriei.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *