Cum aplică Donald Trump „strategia necontrolatului” pentru a transforma lumea în favoarea sa?
Întrebat luna trecută dacă intenționează să se alăture Israelului în atacul împotriva Iranului, președintele american Donald Trump a răspuns: „S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac. Nimeni nu știe ce voi face”. Această declarație a lăsat lumea să creadă că a acceptat o pauză de două săptămâni pentru a permite Iranului să reia negocierile, iar apoi a bombardat oricum. Se conturează un tipar: cel mai previzibil lucru la Trump este imprevizibilitatea sa. Se răzgândește și se contrazice, ceea ce îl face inconsecvent.
Peter Trubowitz, profesor de relații internaționale la London School of Economics, afirmă că Trump a pus la punct un sistem de elaborare a politicilor extrem de centralizat, cel mai centralizat în politica externă de la Richard Nixon încoace. Aceasta face ca deciziile politice să depindă mai mult de caracterul lui Trump, de preferințele și temperamentul său. Trump a folosit această imprevizibilitate în scopuri politice, transformând-o într-un atu strategic și politic cheie, ridicând-o la rang de doctrină.
Politologii numesc acest fenomen „teoria nebunului”, în care un lider mondial încearcă să-și convingă adversarul că este capabil de orice, pentru a obține concesii. Această abordare poate funcționa împotriva dușmanilor? Întrebarea este dacă, în loc să fie o șmecherie menită să păcălească adversarii, se bazează pe trăsături de caracter bine stabilite, ceea ce face comportamentul său mai ușor de prevăzut.
Atacuri, insulte și îmbrățișări
Trump și-a început al doilea mandat prezidențial îmbrățișându-l pe președintele rus Vladimir Putin și atacând aliații Americii. A insultat Canada, sugerând că ar trebui să devină al 51-lea stat al SUA, și a declarat că este pregătit să ia în considerare utilizarea forței militare pentru a anexa Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei. De asemenea, a pus la îndoială angajamentul Americii față de articolul 5 din Carta NATO, care obligă fiecare membru să vină în apărarea tuturor celorlalți, afirmând că „articolul 5 este în stare de comă”.
Un număr de mesaje text scurse în presă au dezvăluit cultura disprețului din Casa Albă față de aliații europeni. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat că „împărtășește pe deplin aversiunea” față de „paraziții europeni”, iar vicepreședintele lui Trump, JD Vance, a anunțat că SUA nu vor mai fi garantul securității europene. Aceste declarații au generat îndoieli cu privire la credibilitatea angajamentelor internaționale ale Americii.
Abordarea lui Trump a dat roade, cu premierul britanic Keir Starmer anunțând în Camera Comunelor că Marea Britanie va crește cheltuielile pentru apărare și securitate de la 2,3% din PIB la 2,5%, iar la summitul NATO procentul a crescut la 5%. Aceste schimbări subliniază cum imprevizibilitatea lui Trump a influențat relațiile transatlantice în domeniul apărării.
Previzibilitatea impredictibilului
Trump nu este primul președinte american care a aplicat o doctrină a imprevizibilității. În 1968, Richard Nixon a folosit o strategie similară pentru a încerca să termine războiul din Vietnam, încercând să-i convingă pe negociatorii nord-vietnamezi că este capabil de orice. Aceasta este „teoria nebunului” menționată de experți.
Trump a profitat de reputația sa de instabilitate pentru a schimba relațiile transatlantice în domeniul apărării, iar unii lideri europeni l-au flatat pentru a-l menține de partea lor. Summitul NATO de la Haga a fost descris ca un exercițiu de curtenie servilă, cu lideri europeni lăudându-l pe Trump pentru acțiunile sale în Iran.
Cu toate acestea, există îngrijorări că imprevizibilitatea sa poate afecta credibilitatea SUA ca mediator în negocieri, iar aliații ar putea căuta să devină mai independenți din punct de vedere operațional. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Europa trebuie să devină independentă din punct de vedere operațional de SUA, recunoscând astfel schimbările în prioritățile strategice ale Americii.
Consecințe pe termen lung
Privind în perspectivă, imprevizibilitatea lui Trump poate să nu funcționeze asupra dușmanilor, iar schimbările recente în rândul aliaților ar putea fi greu de menținut. Aceasta ar putea conduce la o pierdere a încrederii în negocieri și la o solicitare de independență operațională mai mare din partea Europei. Politicienii europeni sunt conștienți că, fără o garanție solidă din partea SUA, vor trebui să dezvolte capacități de apărare proprii.
În concluzie, doctrina imprevizibilității a lui Trump, deși a avut un impact asupra relațiilor internaționale, ridică întrebări despre viitorul angajamentelor americane și despre modul în care aliații vor naviga în această nouă realitate.
