Hoții de cupru afectează circulația trenurilor rapide din Spania
Hoții de cupru au blocat, duminică seara, o parte din rețeaua de trenuri de mare viteză a Spaniei, lăsând călători captivi în vagoane și mii de oameni așteptând în gări. Incidentul a fost relatat luni de agenția Reuters.
Hoții au furat cabluri în patru zone, pe o rază de 10 kilometri, ceea ce ministrul Transporturilor, Oscar Puente, a calificat drept un „act grav de sabotaj”. Serviciile feroviare de pe liniile afectate au fost suspendate duminică seara.
Însă luni dimineață, câteva trenuri au putut pleca din Madrid spre Toledo, oraș situat la 70 de kilometri distanță, dar serviciile către orașe precum Sevilla și Malaga, aflate mai departe în sud, au rămas suspendate. Mii de oameni au fost nevoiți să aștepte în gara Atocha din Madrid.
Incidentul vine după ce sute de pasageri au rămas blocați în trenuri, săptămâna trecută, din cauza unei ample pene de curent la nivel național. Potrivit postului public TVE, nouă trenuri au rămas blocate între stații, mulți pasageri fiind nevoiți să petreacă noaptea în vagoane.
Operatorul infrastructurii feroviare de stat Adif a asigurat că personalul său lucrează pentru a înlocui cablurile furate și a restabili serviciul. Rețeaua de trenuri de mare viteză s-a extins rapid în Spania, în cadrul eforturilor guvernamentale de decarbonizare a transportului public, conectând aproape toate orașele mari ale țării, dar este vulnerabilă la furturile de cabluri, deoarece traversează zone rurale vaste nelocuite.



