Curtea Penală Internațională, amenințată de sancțiunile lui Trump: Apelul președintei către Uniunea Europeană

B.M.
Moderator B.M.
5 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Curtea Penală Internațională, amenințată de sancțiunile lui Trump

Preşedinta Curţii Penale Internaţionale (CPI), Tomoko Akane, a avertizat că instanţa „are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a supravieţui în următorii ani” după ce administraţia preşedintelui Donald Trump a impus sancţiuni care afectează deja activitatea CPI și creează „imprevizibilitate” în rândul personalului.

Într-o intervenţie în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului a Parlamentului European, Akane a subliniat necesitatea modificării statutului de blocare al UE pentru a contracara efectele sancţiunilor americane. Aceste sancţiuni, impuse printr-un ordin executiv din luna februarie, ameninţă orice persoană care cooperează cu cei aflaţi pe lista de sancţiuni, inclusiv ONG-uri. Procurorul Karim Khan este primul şi singurul sancţionat până în prezent.

Akane a declarat că „este vorba de o încălcare gravă a suveranităţii europene”, subliniind că o ţară străină le impune cetăţenilor şi companiilor sale reguli ce nu le sunt aplicabile. Statutul de blocare, stabilit în 1996, protejează companiile şi cetăţenii europeni de sancţiuni extrateritoriale, asigurându-le libertatea de a-şi desfăşura activitatea fără a fi afectaţi de legi considerate contrare dreptului internaţional.

CPI solicită adaptarea acestui statut pentru a-i proteja pe oficiali şi colaboratori de sancţiunile americane, permiţându-le astfel să îşi continue activitatea. Akane a cerut acţiuni imediate din partea Comisiei Europene pentru a „păstra” instanţa cu sediul la Haga, avertizând că neutilizarea statutului de blocare ar echivala cu abandonarea Curţii şi a principiilor dezvoltate după cele două războaie mondiale.

- Publicitate -
Ad Image

Preşedinta CPI a subliniat că „efectele devastatoare ale sancţiunilor” ar putea slăbi Curtea până la punctul în care nu va mai putea funcţiona. CPI este activă la nivel global, desfăşurând investigaţii în diverse regiuni, inclusiv Afganistan, Bangladesh, Myanmar, Republica Centrafricană, Darfur, Libia, Mali, Palestina, Filipine şi Ucraina, iar aceste activităţi sunt ameninţate de sancţiunile SUA.

Aceasta a mai menționat că unele companii europene au încetat deja colaborarea cu CPI din cauza „aplicării excesive” a sancţiunilor, iar personalul instanţei părăseşte Curtea din cauza incertitudinii. Ordinul executiv al preşedintelui Trump ar putea afecta și alte funcții, inclusiv plata salariilor, transferul de fonduri și desfășurarea investigațiilor.

„Nu vom ceda niciodată”, a declarat Akane, subliniind că CPI a luat măsuri pentru a se adapta la sancţiuni, dar că nu poate supravieţui fără ajutor extern. Recent, CPI a obţinut arestarea fostului preşedinte filipinez Rodrigo Duterte pentru crime împotriva umanităţii, având peste 30 de mandate de arestare, inclusiv pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, pentru comiterea de crime de război.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *