Diagnosticarea demenței: un proces îndelungat
Un studiu recent arată că persoanele cu demență sunt, în medie, diagnosticate la 3,5 ani după ce apar simptomele. Această perioadă este și mai mare pentru persoanele cu demență de debut precoce, ajungând la 4,1 ani. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în 2021, aproximativ 57 de milioane de persoane din întreaga lume trăiau cu demență, un termen umbrelă care include o serie de condiții ce afectează memoria, gândirea și comunicarea, cum ar fi boala Alzheimer.
Provocările diagnosticului
Demența este o boală dificil de diagnosticat din mai multe motive. Nu există un test singular pentru diagnosticare, iar simptomele demenței sunt adesea asemănătoare cu cele ale altor afecțiuni. În plus, pentru unii pacienți, simptomele demenței pot fi foarte subtile în stadiile incipiente, ceea ce face dificilă stabilirea unui diagnostic complet. Deși conștientizarea a crescut, mulți indivizi se confruntă cu întârzieri de luni sau chiar ani înainte de a primi un diagnostic formal.
Importanța diagnosticării timpurii
Vasiliki Orgeta, doctor în psihologie și profesor asociat la University College London, subliniază importanța diagnosticării timpurii: „Detectarea timpurie împuternicește indivizii și familiile lor să planifice și să ia decizii informate cu privire la îngrijirea lor.” Diagnosticul timpuriu reduce, de asemenea, presiunea asupra sistemelor de sănătate prin facilitarea îngrijirii proactive.
Studiul și rezultatele
Studiul condus de Orgeta a analizat rezultatele a 13 studii publicate anterior, cuprinzând peste 30.000 de participanți. S-a concentrat pe intervalul mediu dintre momentul în care simptomele sunt observate de pacienți sau familiile acestora și momentul în care este stabilit diagnosticul de demență. Constatările sugerează că acest interval are implicații semnificative pentru rezultatele pacienților, familiile acestora și sistemul de sănătate în ansamblu.
Factorii care influențează timpul de diagnosticare
Studiul a relevat că participanții cu o vârstă mai tânără la debutul simptomelor și cei diagnosticați cu demență frontotemporală au avut un timp de diagnosticare mai îndelungat. Aceste întârzieri lasă multe persoane mai tinere fără claritate, suport sau îngrijire medicală timp de ani.
Necesitatea conștientizării și educației
Orgeta menționează că este urgentă îmbunătățirea conștientizării publice, formarea profesională pentru furnizorii de servicii de sănătate și simplificarea căilor de referire. Această necesitate este amplificată de complexitatea problemelor sociale care influențează diagnosticarea, inclusiv educația, statutul socio-economic, identitatea minoritară și tipul de demență.
Strategii pentru îmbunătățirea diagnosticării
Adel Aziz, neurolog și specialist în memorie, sugerează că reducerea timpului dintre apariția simptomelor demenței și diagnosticare va necesita campanii de conștientizare comunitară și programe de educație pentru furnizorii de servicii de sănătate. De asemenea, este necesară reforma politicilor pentru a susține acoperirea asigurărilor pentru evaluările cognitive.
Concluzie
Îmbunătățirea timpurie a diagnosticării demenței este esențială pentru a asigura suportul și resursele necesare persoanelor afectate, reducând astfel incertitudinea și impactul asupra familiilor și sistemului de sănătate.
