Florin Sîrbu, inspector ANAF, acuzat de trafic de influență
Florin Sîrbu, inspector superior din cadrul ANAF, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că a solicitat unui afacerist un milion de euro pentru a-și trafica influența asupra unor funcționari din Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, precum și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 iulie.
Florin Sîrbu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. De asemenea, o acțiune penală a fost inițiată și împotriva unui administrator de societate comercială, pentru cumpărare de influență.
În prima jumătate a anului 2023, Sîrbu, în calitate de inspector ANAF, ar fi acceptat promisiunea administratorului unei firme de a primi suma de 1.000.000 euro, iar în perioada septembrie-octombrie 2023, ar fi primit efectiv de la acesta peste 1.000.000 lei. Inspectorul ANAF a promis că va determina funcționarii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală să aprobe rambursări de TVA în cuantum de 2.000.000 euro, din care s-au încasat fraudulos peste 2.700.000 lei.
În plus, în anul 2024, Florin Sîrbu ar fi completat în declarația sa de avere informații false, omisând să menționeze deținerea unui autoturism marca BMW. De asemenea, în luna aprilie 2025, ar fi obținut ilegal informații bancare privind două persoane, permițând unui terț accesul la aceste informații, deși nu era autorizat, în scopul obținerii de foloase necuvenite.



