Don Neto, creatorul cartelului Guadalajara și asasinul agentului DEA „Kiki” Camarena, a fost eliberat după patru decenii de detenție.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Eliberarea lui Don Neto, creatorul cartelului Guadalajara

Narcotraficantul mexican Ernesto Fonseca Carrillo, cunoscut sub numele de „Don Neto”, a fost eliberat la vârsta de 94 de ani, după ce a ispășit o condamnare de 40 de ani de închisoare pentru uciderea agentului antidrog american Enrique ‘Kiki’ Camarena. Anunțul a fost făcut miercuri seară de autoritățile mexicane.

Don Neto, fondatorul cartelului Guadalajara, care era cel mai puternic cartel din Mexic în anii 1980, a fost eliberat pentru a fi plasat în arest la domiciliu în 2017, din cauza vârstei sale înaintate și a problemelor de sănătate. O sursă din cadrul justiției federale a confirmat pentru agenția AFP că Fonseca Carrillo și-a ispășit pedeapsa, fără a oferi alte amănunte. Potrivit informațiilor din media locală, el și-ar fi ispășit pedeapsa pe 5 aprilie.

Ernesto Fonseca Carrillo a fost găsit vinovat de torturarea și uciderea lui Camarena, un agent infiltrat al agenției antidrog a SUA (DEA) și a unui pilot mexican, în 1985. El a fost partener cu Rafael Caro Quintero, care a fost predat autorităților americane pe 27 februarie, împreună cu alți 28 de infractori considerați foarte periculoși și care erau dați în urmărire de Washington.

Justiția americană a deschis un proces pentru uciderea lui Camarena, iar Don Neto ar putea fi condamnat la moarte în urma acestuia. El figurează pe site-ul DEA ca „fugar”, fiind căutat pentru „răpirea și uciderea unui agent federal”.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *