Elena Lasconi își afirmă cu tărie poziția: „Nu mă retrag!” după ce USR îl susține pe Nicușor Dan în cursa pentru prezidențiale.

B.M.
Moderator B.M.
5 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Elena Lasconi își afirmă cu tărie poziția: „Nu mă retrag!”

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri la Digi24 că nu se va retrage din cursa pentru Cotroceni, în ciuda deciziei liderilor partidului de a-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din luna mai. „Categoric, nu mă retrag și acum sunt mai hotărâtă ca oricând. Adică sunt mai hotărâtă decât anul trecut, pentru că îmi dau seama cât de putred este acest sistem și mă aștept și la alte forme de presiune în continuare”, a afirmat Lasconi.

Elena Lasconi a subliniat că „oamenii s-au săturat de atâta nedreptate” și a declarat că este pregătită să lupte cu toată ființa ei. „Cred că suntem într-un moment atât de sensibil din punct de vedere geo-politic, într-un moment atât de greu pentru societatea românească, care e la un pas de implozie”, a adăugat ea. De asemenea, a menționat că nu are nevoie de bani pentru campanie, ci de „oameni curajoși” alături de ea.

Lasconi a criticat decizia USR de a-l susține pe Nicușor Dan, acuzând partidul că „face jocul sistemului”. „Mie mi se pare o mișcare extrem de proastă, de greșită a USR-ului. Dacă intri într-o competiție cu gândul că vei câștiga dacă se retrage cineva, zic să le spunem și celorlați să se retragă”, a afirmat ea.

Întrebată despre rolul pe care l-a jucat Nicușor Dan în decizia colegilor săi din partid, Lasconi a răspuns: „Nu știu. Întrebați-l pe el, dar mie mi se pare greșit. Adică nu înțeleg de ce independentul are nevoie acum de susținerea unui partid.” Lasconi a adăugat că Nicușor Dan este „omul sistemului” și a criticat mitul independentului, afirmând că „în spatele fiecărui așa-zis independent există un grup de interese”.

- Publicitate -
Ad Image

Deși nu mai beneficiază de susținerea colegilor săi din partid, Elena Lasconi a exclus posibilitatea de a-și da demisia din funcția de președinte al USR. „Rămân la șefia partidului, nu-mi dau demisia, am fost o luptătoare toată viața”, a declarat ea.

Deciziile și declarațiile lui Lasconi vin după ce biroul Național al USR a decis să convoace o ședință de Comitet Politic pentru a vota susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Vicepreședintele USR, Dominic Fritz, a explicat că „nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi” și că această decizie nu a fost luată ușor.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *