Focuri de avertizare îndreptate spre diplomați în Cisiordania
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a avertizat că este „inacceptabil” faptul că armata israeliană a tras focuri de armă în apropierea unei delegații diplomatice, care includea oficiali europeni, în timpul unei vizite în Cisiordania. Incidentul a avut loc în orașul palestinian Jenin, unde grupul de diplomați vizita o tabără de refugiați, dar s-ar fi abătut de la o „rută aprobată” și „a intrat într-o zonă în care nu era autorizat să se afle”, conform Ministerului israelian de Externe.
Trupele israeliene au tras „focuri de avertisment” pentru a-i alunga pe diplomați. Kallas a declarat într-o conferință de presă că „orice amenințare la adresa vieții diplomaților este inacceptabilă” și a subliniat că „focurile de avertisment sunt tot focuri”, cerând ca cei responsabili să fie „trași la răspundere”.
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis că regretă neplăcerile cauzate și că vor deschide o anchetă, asigurând că statele implicate vor fi informate cu privire la concluziile acesteia.
Din delegația diplomatică, care a fost organizată de Autoritatea Palestiniană, făceau parte reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Regatului Unit, Italiei, Canadei, Rusiei, Chinei și ai altor țări. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe palestinian a denunțat incidentul ca fiind „o crimă odioasă comisă de forțele de ocupație israeliene, care au deschis în mod deliberat focul asupra unei delegații diplomatice acreditate”.
Imagini distribuite pe rețelele sociale arată membri ai delegației fugind să se adăpostească în timp ce se aud focuri de armă. Incidentul are loc la o zi după ce Kaja Kallas a anunțat că Uniunea Europeană va reevalua acordul politic și economic cu Israelul, pe fondul ofensivei militare a acestuia în Gaza și al dezastrului umanitar din enclava palestiniană asediată.
Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a declarat că l-a convocat pe ambasadorul israelian la Roma pentru a obține clarificări oficiale cu privire la cele întâmplate la Jenin.



