Franța solicită deblocarea activelor rusești și îndeamnă UE să dezvolte o apărare europeană autonomă

B.M.
Moderator B.M.
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Franța solicită deblocarea activelor rusești și îndeamnă UE să dezvolte o apărare europeană autonomă

Deputaţii francezi au adoptat miercuri o rezoluţie care vizează creşterea sprijinului pentru Ucraina, incluzând un apel la confiscarea activelor ruseşti îngheţate, o măsură la care guvernul se opune. Parlamentul francez a fost divizat pe această temă, precum şi pe cea a construirii unui sistem european de apărare și a sprijinirii aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, în timpul unor dezbateri uneori aprinse. Rezoluţia a fost adoptată cu 288 de voturi pentru şi 54 împotrivă, sprijinită de deputaţii macronişti, socialişti, ecologişti, precum și de partidele de dreapta Les Républicains şi Horizons. Deputaţii din La France insoumise (LFI, extrema stângă) şi comuniştii au votat împotrivă, iar extrema dreaptă Rassemblement National (RN) s-a abţinut.

Adoptarea acestei rezoluţii intervine într-un context geopolitic tensionat, marcat de accelerarea negocierilor de pace, în special după ce Ucraina a acceptat o propunere americană de încetare a focului cu Rusia pentru 30 de zile. Deşi rezoluţia are o valoare simbolică, deputaţii francezi speră că aceasta le va permite să influenţeze politica guvernului. Textul invită UE, NATO şi „alte ţări aliate” să continue și să îşi sporească sprijinul politic, economic şi militar pentru Ucraina.

Rezoluţia solicită, de asemenea, Uniunii Europene „să construiască o apărare europeană independentă”. Subiectul activelor ruseşti a fost central în dezbatere, în contextul în care în Europa cresc apelurile pentru confiscarea acestora. Textul final „îndeamnă Uniunea Europeană şi statele sale membre să procedeze fără întârziere la confiscarea activelor ruseşti îngheţate şi imobilizate pentru a finanţa sprijinul militar acordat Ucrainei în rezistenţa şi reconstrucţia sa”. Deputaţii LFI şi RN s-au opus acestei idei, afirmând că încalcă dreptul internaţional.

Potrivit deputatului Liot Laurent Mazaury, raportor al textului, „dreptul cutumiar” permite utilizarea activelor dacă acestea sunt „consacrate în mod corespunzător sprijinului pentru Ucraina şi reconstrucţiei sale”. Veniturile generate de activele ruseşti sunt deja utilizate pentru a ajuta Kievul, dar confiscarea totală a acestora ridică probleme juridice și legate de precedentul economic pentru investitorii străini, a explicat Benjamin Haddad, ministrul pentru Europa.

- Publicitate -
Ad Image

Critica a venit și din partea deputaţilor LFI şi RN, care au afirmat că rezoluţia transmite un mesaj belicos. „Aceasta va alimenta ostilităţile şi poartă în ea seminţele unui nou război”, a afirmat deputata Sophia Chikirou. „Când votaţi pentru război, trebuie să fiţi capabili să mergeţi şi să îl purtaţi. Aveţi deputaţi? Demisionaţi când intrăm în război şi mergeţi pe front”, a spus deputatul RN Marc de Fleurian.

„Vrem ca Uniunea Europeană să fie puternică tocmai pentru a opri războiul, pentru a apăra Ucraina”, a replicat Patrick Mignola, ministrul pentru relaţiile cu Parlamentul. Marine Le Pen, fondatoarea RN, a declarat că se opune rezoluţiei din cauza unui paragraf referitor la aderarea Ucrainei la UE. Versiunea finală a textului solicită UE să „însoţească procesul de aderare”. Alte puncte controversate discutate au inclus problema importurilor de gaze ruseşti de către ţările UE și prezenţa soldaţilor francezi pe teritoriul ucrainean în cazul unui acord de pace.

Textul final modificat „încurajează guvernul francez şi partenerii săi europeni să studieze posibilitatea desfăşurării de forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina”.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *