Gara de Nord din Paris paralizată după găsirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial; cursele Eurostar suspendate.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Gara de Nord din Paris paralizată după găsirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Traficul feroviar a fost întrerupt total vineri în Gara de Nord din Paris, după descoperirea unei bombe neexplodate din cel de-al Doilea Război Mondial în suburbia Saint-Denis, la 5 km distanță de capitala franceză. Conform informațiilor furnizate de SNCF, societatea căilor ferate din Franța, incidentul a avut loc „în mijlocul căii ferate”.

În urma acestei descoperiri, niciun tren de mare viteză Eurostar și niciun tren regional nu au mai circulat. SNCF a anunțat că traficul „nu va putea fi reluat decât după încheierea operațiunilor de deminare”, care sunt în prezent în curs de organizare de către serviciile specializate ale prefecturii poliției din Paris.

Eurostar, care leagă Parisul de Londra, Belgia, Germania și Ţările de Jos, a fost deviat la plecarea din Marne-la-Valle, la est de Paris. SNCF recomandă clienților „să-și amâne călătoriile” cu pornire din Gara de Nord din Paris.

Întreruperea traficului a fost decisă „la cererea prefecturii poliției din Paris” după descoperirea bombe în noaptea de joi spre vineri, în cadrul lucrărilor realizate mai sus de Gara de Nord din Paris. Potrivit contului de pe X al liniei regionale RER B, se pare că este vorba despre „un obuz datând din al Doilea Război Mondial”.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *