George Simion îl reproșează lui Nicușor Dan pentru aprobarea unui miting pro-Europa în ziua alegerilor: răspunsul primarului Capitalei

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

George Simion îl reproșează lui Nicușor Dan pentru aprobarea unui miting pro-Europa în ziua alegerilor

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, îl acuză pe Nicușor Dan de tentative de fraudare a alegerilor, după ce edilul Capitalei a autorizat un miting pro-european care va avea loc duminică, în București, după închiderea urnelor. Simion a făcut aceste acuzații în mesaje postate pe rețelele sociale.

„Am văzut cum acest candidat, care își folosește secretare, le folosește resursele administrative, mașina instituției în campania electorală, a autorizat un miting în perioada electorală, un miting în Piața Victoriei. Totuși, dacă mai are un dram de responsabilitate, îl rog să anuleze această manifestare care se anunță a fi una violentă, contra democrației și a voinței poporului român”, a declarat George Simion pe Facebook.

Replica lui Nicușor Dan

În cadrul unei dezbateri organizate de România TV, Nicușor Dan a răspuns acuzațiilor lui George Simion, afirmând că mitingul organizat duminică în Piața Victoriei va fi în afara campaniei electorale și reprezintă o manifestație pro-europeană. „Da, am autorizat un miting. Cred că în calitate de primar, am autorizat vreo 6.000-7.000 de proteste în București. În toți anii ăștia, oricine cere, dacă nu e împotriva Constituției, i-am dat aprobat. Nu este un miting de susținere pentru mine; este după închiderea urnelor. În orice caz, nu este mitingul meu. Sunt niște oameni care manifestează. În București am avut săptămâna trecută un miting pro-european, n-am avut nimic de-a face cu el. Același lucru și duminică seara. Sunt niște oameni care vor să manifesteze pro-Europa după închiderea urnelor, e dreptul lor. În calitate de primar, am semnat”, a declarat edilul Capitalei.

Mitinguri pro-europene au avut loc vineri în București și în alte orașe mari din țară, de Ziua Europei.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *