Haos într-un centru comercial din Sibiu: o porțiune din tavan s-a prăbușit în fața cumpărătorilor
Bucăți mari din tavanul centrului comercial Shopping City Sibiu s-au desprins și au căzut luni după-amiază, 9 iunie 2025, în jurul orei 14:30, în timp ce consumatorii se aflau în zonă. Incidentul a avut loc pe un culoar de acces dintre magazine, stârnind panică printre cei prezenți.
„Pe o porțiune de 14 metri în lungime și 8 metri în lățime s-au desprins bucăți din tavanul de rigips”, a declarat Amalia Cindrea, comisar șef adjunct în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu. Deși nimeni nu a fost rănit, căderea tavanului a generat panică în rândul consumatorilor din interiorul centrului comercial.
Reprezentanții centrului comercial au intervenit rapid, închizând zona afectată, curățând culoarul și bucățile desprinse din tavan, iar circulația consumatorilor s-a reluat în scurt timp în deplină siguranță. Potrivit explicațiilor angajaților centrului, incidentul a fost cauzat de o defecțiune la o piesă din instalația de stingere a incendiilor, care a dus la infiltrarea apei și, implicit, la umezirea și desprinderea rigipsului.
Administratorul centrului comercial a fost chemat marți, 10 iunie, la sediul CJPC pentru a oferi explicații. Autoritățile au solicitat documente privind funcționarea în siguranță a instalațiilor din tavan. „S-au solicitat contractele și procesele-verbale de recepție ale tuturor instalațiilor care sunt în tavan, autorizațiile necesare funcționării acestora, precum și toate documentele necesare funcționării în siguranță pentru consumatori”, a conchis Cindrea.



