Hurezeanu participă la Liov la întâlnirea dedicată creării Tribunalului Special pentru judecarea crimelor de război din Ucraina

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Hurezeanu participă la Liov la întâlnirea dedicată creării Tribunalului Special pentru judecarea crimelor de război din Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat vineri, la Liov, la reuniunea la nivel înalt a statelor participante în cadrul grupului nucleu pentru înfiinţarea Tribunalului Special privind crimele de război împotriva Ucrainei. Potrivit comunicatului Ministerului Afacerilor Externe (MAE), reuniunea a prilejuit anunţarea iniţierii procesului de înfiinţare a Tribunalului Special, cu participarea prim-ministrului Ucrainei, Denis Şmigal, a secretarului general al Consiliului Europei, Alain Berset, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Kaja Kallas, precum şi a altor oficiali europeni şi ucraineni.

Cu această ocazie, MAE a reconfirmat sprijinul deplin al României pentru iniţiativele internaţionale vizând tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi pentru agresiunea împotriva Ucrainei şi compensarea Ucrainei şi a cetăţenilor săi pentru prejudiciile suferite ca urmare a acestui război. Aceste iniţiative includ participarea la grupul nucleu pentru înfiinţarea Tribunalului Special, sesizarea Procurorului Curţii Penale Internaţionale cu privire la anchetarea crimelor de război, a crimelor împotriva umanităţii şi genocidului comise de Federaţia Rusă, participarea la Registrul Daunelor cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi negocierea unui tratat internaţional pentru înfiinţarea unei Comisii internaţionale de despăgubiri pentru Ucraina.

Emil Hurezeanu a participat, la Liov, şi la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE, la invitaţia omologului ucrainean, Andrii Sîbiga. Ministrul român a subliniat că „Rusia nu este interesată în mod real în realizarea păcii, iar UE trebuie să continue eforturile pentru sprijinul Ucrainei şi pentru a menţine SUA angajate în demersurile pentru pacea în Ucraina”.

În ceea ce priveşte susţinerea concretă la nivel UE pentru Ucraina, Hurezeanu a evidenţiat importanţa implementării iniţiativei propuse de Kaja Kallas de sprijin militar, necesitatea deblocării asistenţei pentru Ucraina prin Instrumentul European de Pace (EPF) şi extinderea mandatelor celor două misiuni UE privind Ucraina: Misiunea de Asistenţă (EUAM) şi Misiunea Asistenţă Militară (EU MAM).

- Publicitate -
Ad Image

Ministrul român a susţinut adoptarea celui de-al 17-lea pachet de măsuri restrictive la adresa Rusiei şi a reiterat importanţa avansării negocierilor de aderare la UE a Ucrainei şi Republicii Moldova.

În cadrul reuniunii informale, miniştrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Centrul Medical „Superhumans”, specializat în asigurarea de proteze şi recuperare, servicii dedicate celor afectaţi în urma războiului din Ucraina. De asemenea, miniştrii au participat, alături de Înaltul Reprezentant Kaja Kallas şi de ministrul de Externe ucrainean Andrii Sîbiga, la o ceremonie de depunere a coroanelor de flori la cimitirul Lychakiv, în memoria apărătorilor care şi-au dat viaţa pentru Ucraina în războiul ruso-ucrainean.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *