Ilie Bolojan comentează afirmațiile lui Dragoș Sprînceană
Ilie Bolojan a fost întrebat, într-o conferință de presă susținută marți la Cotroceni, dacă declarațiile lui Dragoș Sprînceană, care îndeamnă SUA să ignore poziția pro-Ucraina a României, ar putea fi considerate o sfidare la atribuțiile prezidențiale prevăzute în Constituție. Președintele interimar a subliniat că ar trebui chestionat premierul Marcel Ciolacu pentru a oferi „explicații suplimentare pe această temă”. Bolojan a afirmat că a acționat doar „pentru a apăra interesele României”.
„Vă rog să-l întrebați pe domnul prim-ministru Marcel Ciolacu dacă mai dorește să dea anumite explicații suplimentare pe această temă. În ceea ce privește poziția instituției pe care o reprezint temporar, e adevărat, în toată această perioadă n-am făcut decât să apăr interesele României. Subliniez interesele României”, a declarat Ilie Bolojan.
El a adăugat că „politica se face de către persoanele care sunt mandatate în acest sens”. Bolojan a explicat că politica țării, inclusiv politica externă, trebuie să fie gestionată de cei care au mandate oficiale, fie prin votul românilor, fie prin votul Parlamentului sau prin decizii guvernamentale. „Cred că doar după aceste declarații și după aceste mandate putem să facem comentarii care țin de o politică sau alta, inclusiv de politica externă a României”, a continuat președintele interimar.
Bolojan a subliniat că o intenție bună care s-a derulat prost nu ar trebui să genereze „declarații în cascadă”. „Eu pot să dau replici, pot să fac și asta, dar nu cred că ajută țara noastră. Nu cred că poate o intenție bună care s-a derulat prost este de natură a face declarații în cascadă pentru că, dacă astăzi suntem niște oameni responsabili, înseamnă că nu trebuie să avem grijă de cum ne poziționăm noi, ci ceea ce facem pentru interesul țării noastre”, a explicat el.
În contextul actual, Bolojan a menționat că totul este amplificat și interpretat, având în vedere perioada complicată din punct de vedere al securității globale, al comerțului global și alegerile prezidențiale din România. „Este o perioadă destul de complicată și nu cred că este bine ca eu să intru într-un astfel de joc de declarații”, a subliniat Ilie Bolojan.
Referitor la desemnarea unor emisari, președintele interimar a răspuns că a încercat, în această perioadă, să coreleze pozițiile cu Guvernul pe probleme importante pentru țară. „Am căutat să fiu aliniat cu Guvernul. Pe alte probleme secundare nu doresc să fac comentarii”, a conchis el.



